Exclusiv CSKA 1948, lovitură pentru Gigi Becali și FCSB! Negocieri avansate cu doi jucători din SuperLiga
articol scris de Digi Sport29.06.2023, 13:27
FCSB și CSKA 1948 Sofia se vor înfrunta în turul doi preliminar din Conference League, pe 26 iulie și 3 august.
SuperLiga: FC Botoșani - FCSB, joi, 20:00, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 22:00, DGS 1
Billel Omrani și Arnold Garita, în negocieri avansate cu CSKA 1948 Sofia
CSKA 1948 s-a clasat pe locul trei în sezonul 2022-2023 din campionatul Bulgariei, după Ludogoreț și CSKA-Sofia.
CSKA 1948 Sofia este o echipă înființată în 2016, de către suporterii echipei legendare a Bulgariei, în timp ce CSKA Sofia este continuatoarea echipei istorice, club care a falimentat în 2016.
Echipa bulgară vrea să ajungă în grupele Conference League și a făcut deja 9 transferuri în această vară. Toți jucătorii au venit liberi de contract. Este vorba despre Thalis (27 de ani, mijlocaș), Vidar Orn Kjartansson (33 de ani, atacant), Pierre-Daniel Nguinda (27 de ani, fundaș), Nedeljko Piscevic (28 de ani, mijlocaș), Tom Rapnouil (22 de ani, fundaș), Erdenis Guritshta (28 de ani, fundaș), Miki Orachev (27 de ani, fundaș), Emil Viyachki (33 de ani, fundaș), Antonio Vutov (27 de ani, mijlocaș).
Din informațiile Digi Sport, CSKA 1948 Sofia este în negocieri avansate cu doi atacanți care au jucat în SuperLiga, ediția 2022-2023. Este vorba despre Billel Omrani (30 de ani) și Arnold Garita (28 de ani).
Agentul care se ocupă de negocierile cu CSKA 1948 Sofia, Liubliana Nedelcu, a precizat, pentru Digi Sport, că pentru Arnold Garita există interes și din Arabia Saudită, dar oferta din Bulgaria este mult mai atractivă, din toate punctele de vedere.
Un eventual transfer al lui Arnold Garita la CSKA 1948 Sofia ar fi o lovitură pentru Gigi Becali. Patronul FCSB-ului și-a trimis omul de încredere la Paris după atacant, dar fără sorți de izbândă. Solicitările camerunezului au fost considerate exagerate de către Becali.
Arnold Garita își încheie contractul cu FC Argeș la 30 iunie 2023. Atacantul camerunez a reușit 14 goluri și două pase decisive în cele 40 de meciuri jucate în stagiunea 2022-2023, la finalul căreia FC Argeș a retrogradat în Liga a 2-a.
Garita s-a format în Franța, la Chateauroux, și a mai jucat pentru Bristol City, Plymouth, Charleroi, Dunkerque, Boulogne, Villefranche și Bourg-en-Bresse. 650.000 de euro este cota de piață a atacantului, potrivit Transfermarkt.
Billel Omrani s-a despărțit în această vară de FCSB. Atacantul franco-algerian a reușit două goluri și două pase decisive în sezonul recent încheiat.
Format la academia clubului Olympique Marseille, Omrani a mai jucat pentru Arles-Avignon și CFR Cluj. 850.000 de euro este cota de piață a internaționalului algerian, conform site-ului transfermarkt.com.
Gigi Becali a stabilit obiectivul FCSB-ului din Conference League
Întrebat despre planurile sale în noul sezon din cupele europene, Gigi Becali a răspuns imediat și a dezvăluit că își dorește să ajungă din nou în grupele Conference League.
Patronul FCSB-ului a și explicat ulterior de ce vrea acest lucru, dar și cum poate "cântări" acest obiectiv în ceea ce privește viitorul clubului.
"(n.r. ce își dorește în noul sezon european) Grupele, banul. Voi vreți performanță, suporterii vor performanță. Eu ca să fac performanță, îmi trebuie banul.
Deci, ca atare, banul aduce performanța, iar eu vreau performanța, adică banul. Dacă nu iau banul, nu am de unde performanță. Că toată lumea zice banul... Păi da, mă, banul, că fară bani nu faci", a spus Gigi Becali, la reședința sa din Aleea Alexandru.
În sezonul precedent, FCSB a prins grupele Conference League, însă bucureștenii au încheiat pe ultimul loc în ierarhie, după West Ham și Silkeborg.
Etichete: fc arges , superliga , fcsb , billel omrani , conference league , arnold garita , cska 1948 sofia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...