Video Cristiano Ronaldo, “dublă” în ultimul meci pentru Al-Nassr! Cifrele de când s-a transferat în Arabia Saudită
articol scris de Digi Sport05.04.2023, 00:16
Cristiano Ronaldo (38 de ani) continuă să iasă în evidență în Arabia Saudită. Starul portughez a reușit să marcheze și în ultimul meci, câștigat de Al-Nassr cu 5-0 pe terenul echipei Al-Adalh, în etapa cu numărul 22 din campionat.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cristiano Ronaldo, de neoprit în Arabia Saudită
În primul duel disputat din momentul revenirii de la naționala Portugaliei, Cristiano Ronaldo și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Starul lusitan a înscris în minutul 40 al jocului cu Al-Adalh, după ce a transformat o lovitură de pedeapsă.
Tot Ronaldo a punctat și în minutul 66 al partidei, la capătul unei acțiuni în stilul caracteristic, și a dus scorul la 3-0 pentru Al-Nassr.
- În urma golurilor marcate, Ronaldo a ajuns la 11 goluri marcate în cele 11 jocuri oficiale disputate pentru Al-Nassr.
VIDEO cu primul gol marcat de Ronaldo
VIDEO cu al doilea gol marcat de Ronaldo
Cristiano Ronaldo: "Sunt cel mai bun jucător din istoria fotbalului!"
CR7 a devenit jucătorul cu cele mai multe meciuri jucate la nivel internațional, 198 la număr, după ce a fost folosit de Roberto Martinez în preliminariile pentru EURO 2024, în jocurile cu Liechtenstein, scor 4-0, și Luxemburg, scor 6-0.
După ce a revenit în Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo a fost ”răsplătit” de Al-Nassr pentru cifrele atinse la naționala Portugaliei. Cei de la Al-Nassr i-au oferit lui Cristiano Ronaldo un tort decorat cu diferite perioade în care atacantul a evoluat pentru naționala Portugaliei.
Într-un interviu acordat recent celor de la Goal Arabia, cvintuplul câștigător al Balonului de Aur a recunoscut că se consideră cel mai bun din toate timpurile.
"Eu sunt cel mai bun jucător din istoria fotbalului", a spus Cristiano Ronaldo, pentru Goal Arabia, informație preluată imediat de publicațiile din lumea întreagă.
Etichete: cristiano ronaldo , arabia saudita , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...