Cristiano Ronaldo, doar începutul! Marea promisiune pe care i-au făcut-o saudiții portughezului pentru a semna
articol scris de Digi Sport31.12.2022, 14:15
Cristiano Ronaldo (37 de ani) a ales să meargă în Arabia Saudită după despărțirea de Manchester United și a semnat cu Al-Nassr.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Legitimarea starului portughez ar fi doar începutul pentru Al-Nassr, care are planuri imense. Saudiții vor să-i transfere acum pe Sergio Ramos și pe Sergio Busquets!
Sergio Ramos și pe Sergio Busquets, doriți de Al-Nassr
Sergio Ramos și Sergio Busquets mai au contracte până în vară cu PSG, respectiv FC Barcelona, statut care îi face transferabili pentru sume mai mici sau disponibili pentru negocieri pentru mutări gratis, la finalul sezonului.
De altfel, în discuțiile purtate cu Ronaldo, saudiții i-au promis portughezului că vor întări considerabil lotul și că nu va fi singurul fotbalist de renume mondial care va juca pentru Al-Nassr.
Alături de salariul de 200 de milioane de euro pe an, un alt aspect care l-a convins pe Cristiano Ronaldo să meargă la Al-Nassr este reprezentat chiar de promisiunea saudiților privind întărirea lotului.
În acest moment, cei mai cunoscuți jucători din lotul lui Al-Nassr sunt David Ospina, fostul portar de la Arsenal sau Napoli, Anderson Talisca, trecut prin carieră pe la Benfica și Beșiktaș, și Vincent Aboubakar, fostul atacant de la Porto.
Cristiano Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al lumii
În urma transferului la Al-Nassr, Cristiano Ronaldo a devenit cel mai bine plătit sportiv al planetei și jucătorul cu cele mai mare salariu din istoria sportului.
Portughezul are în contractul cu Al-Nassr, care este valid până în 2025, un salariu de 200 de milioane de euro anual.
Etichete: cristiano ronaldo , sergio ramos , sergio busquets , al nassr
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Din 2022, Asiia Nesoeva, o jurnalistă din Tatarstan, colecționează ultimele mesaje pe care soldații...