Coutinho se teme de o întâlnire cu Messi la Copa America: ”Ar fi un meci foarte dificil, poate decide meciul în orice moment”
28.06.2019, 18:18Brazilia s-a calificat în semifinalele Copei America după o victorie dramatică în fața celor de la Paraguay, la penalty-uri. Scorul a fost 0-0 la finalul celor 90 de minute și s-a menținut la fel și în prelungiri. Philippe Coutinho (27 de ani) a fost unul dintre brazilienii care au marcat de la punctul cu var și care au contribuit la victoria naționalei lui Tite. Jucătorul Barcelonei a recunoscut că îi este frică de o întâlnire cu Leo Messi (32 de ani).
Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
”Astăzi am meritat victoria. Sunt satisfăcut, a fost un joc grozav, toți s-au dedicat la maximum”, a spus brazilianul.
”Ar fi foarte dificil să întâlnim Argenitna în semifinale, Messi poate decide meciul în orice moment. Încă nu știm pe cine vom întâlni, important este să ne facem treaba și să ne pregătim bine pentru meci”, a adăugat Coutinho.
Coutinho l-a lăudat pe Neymar și a vorbit despre revenirea lui la Barcelona
Coutinho a vorbit în termeni laudativi despre Neymar și a comentat zvonurile despre întoarcerea acestuia la gruparea catalană. Coutinho a fost văzut ca un înlocuitor al lui Neymar la clubul de pe Camp Nou, dar nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, iar brazilianul a solicitat să plece de la echipa blaugrana.
"Să joci cu Neymar este incredibil. Este un superstar. Nu știu ce se va întâmpla, dar întotdeauna este o bucurie să vorbim despre cum joacă", a declarat Coutinho la Copa America.
Fostul jucător al lui Liverpool i-a făcut portretul lui Neymar: "Este un jucător de altă dimensiune și este important pentru orice echipă în care evoluează. Nimeni nu poate contesta talentul și calitățile sale imense".
Revenirea lui Neymar pe Camp Nou ar putea însemna și despărțirea lui Coutinho de Barcelona, mai ales că PSG cere o sumă imensă pe starul brazilian: 300 de milioane de euro, conform Sport.es.
Etichete: barcelona , leo messi , neymar , argentina , brazilia , philippe coutinho
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...