Cota lui Dennis Man a ”explodat”! Cât a ajuns să valoreze starul Parmei
articol scris de Digi Sport25.03.2024, 20:06
Dennis Man (25 de ani) traversează cel mai bun moment al carierei sale de până acum.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Acest lucru o spun chiar statisticile. În acest sezon, fotbalistul român a reușit să marcheze 13 goluri (11 în Serie B și două în Cupă) și să ofere șase pase decisive.
Cota lui Dennis Man a ”explodat”. Este al doilea cel mai valoros român
Acest lucru a fost observat și de către cei de la transfermarkt.com, care i-au actualizat din nou cota de piață fotbalistului român.
Dacă la începutul sezonului, Dennis Man valora 3,2 milioane de euro, site-ul de specialitate a observat creșterea de formă a atacantului lateral și i-a modificat pentru a patra oară în această stagiune valoarea.
În octombrie a ajuns la 3,5 milioane de euro, iar la actualizarea din decembrie a ajuns să fie evaluat la 5 milioane de euro. Forma excelentă a lui Dennis Man a continuat, iar cei de la transfermarkt ”nu au închis ochii”. La actualizarea din 25 martie, cota de piață a fotbalistului de la Parma ”a explodat”.
Astfel, Dennis Man a ajuns să coste nu mai puțin de 6,5 milioane de euro, o creștere de 1,5 milioane de euro față de ultima evaluare.
Mai mult, atacantul ”Cruciaților” l-a devansat pe Florinel Coman, care este evaluat la 6 milioane de euro, și a urcat pe podiumul celor mai valoroși români. Pe primul loc este Radu Drăgușin (25 de milioane de euro), în timp ce pe doi este Darius Olaru, care costă tot 6,5 milioane de euro.
În Serie B, Dennis Man a ajuns al treilea cel mai valoros jucător. Primul este Adrian Bernabe, colegul de la Parma (9 milioane de euro), iar pe treapta a doua este Augustin Alvarez (Sampdoria, 7 milioane de euro).
Agentul lui Dennis Man a spus totul după ce românul a fost dat ca și transferat la Juventus: ”Știți ce funcție ocupă Buffon?”
În cursul zilei de duminică, 24 martie, presa din Italia a făcut un anunț surprinzător: Dennis Man (25 de ani) e așteptat să semneze cu Juventus în următoarea perioadă de mercato.
Aflat și pe radarul celor de la AS Roma, AC Milan, Napoli și Borussia Dortmund, italienii de la Jmania.it, unul dintre site-urile ”de casă” ale ”Bătrânei Doamne”, au susținut că Gianluigi Buffon, fost jucător la gruparea piemonteză și fost coleg cu Man la Parma, ar putea reprezenta cheia transferului românului la Juventus.
Victor Becali, agentul lui Man, ”a făcut lumină” în acest caz. Impresarul a transmis că varianta potrivit căreia Buffon, acum membru al staff-ului naționalei Italiei, ar putea intermedia transferul lui Dennis Man la Juventus este una exagerată.
”Dennis e un jucător urmărit de foarte multe echipe. Are evoluții foarte bune, constante, e poate cel mai important jucător al Parmei. Sunt echipe interesate de el, îl urmăresc, dar mi se pare puțin... Știți ce funcție ocupă Buffon în Italia? E în locul lui Vialli la echipa națională.
E puțin forțată povestea asta, lucrează totuși la Federație. Poate să i se ceară părerea, e o legendă a fotbalului italian, dar e prea devreme de a se discuta. Cu siguranță e un jucător interesant pentru foarte multe ecghipe, s-a maturizat. Deocamdată, obiectivul lui Dennis e promovarea.
Pentru un fotbalist e foarte importantă continuitatea. Dacă te duci la o echipă foarte mare, poți să nu joci. La orice echipă e concurență. Toate lucrurile astea vor fi cântărite. Deocamdată încă nu e promovată matematic Parma și obiectivul principal acesta este.
Nu cred că a fost nimeni să-l urmărească cu Irlanda de Nord, probabil se vor duce în Spania, pentru că e un meci mult mai interesant contra Columbiei. Da, e cel mai bun sezon din cariera lui Man”, a spus Victor Becali, la emisiunea Digi Sport Special.
Etichete: serie b , parma , dennis man , transfer dennis man
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...