Cosmin Olăroiu s-a calificat cu emoții în finala Cupei Președintelui din Emiratele Arabe Unite
articol scris de Digi Sport15.04.2023, 08:07
Al Sharjah a remizat pe terenul lui Alman, scor 1-1, în manșa retur din semifinalele Cupei Președintelui. În prima manșă, formația lui Cosmin Olăroiu (53 de ani) câștigase cu 2-1.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Cosmin Olăroiu s-a calificat în finala Cupei Președintelui din Emiratele Arabe Unite
Vineri seara, Al Sharjah s-a calificat în ultimul act din Cupa Președintelui. Trupa lui Olăroiu nu a avut însă viață ușoară contra celor de la Alman, care au deschis scorul în minutul 45+1, prin Azarou.
Astfel, duelul a avut nevoie de prelungiri pentru a se stabili formația care merge mai departe, iar Al Sharjah a reușit să puncteze în minutul 109, prin Djaniny, asta după ce elevii lui Olăroiu au mai avut un gol anulat prin VAR, în minutul 103.
În finala Cupei Președintelui, Al Sharjah va juca împotriva celor de la Al-Ain, care a trecut cu 1-0 la general de Al Wasl.
Cosmin Olăroiu, cifre impresionante în străinătate
Plecat în vara anului 2007 din România, Olăroiu a antrenat în zona Golfului, dar și în China, iar performanțele românului sunt unele impresionante. Concret, antrenorul are în palmares 11 trofee cucerite în străinătate, după cum urmează:
- 2007/2008 - campion în Arabia Saudită cu Al Hilal
- 2007/2008 - Cupa Prințului cu Al Hilal
- 2008/2009 - Cupa Prințului cu Al Hilal
- 2009/2010 - Cupa Qatar-ului cu Al Sadd
- 2011/2012 - campion în Emirate cu Al-Ain FC
- 2012/2013 - campion în Emirate cu Al-Ain FC
- 2013/2014- campion în Emirate cu Al-Ahli Dubai
- 2015/2016 - campion în Emirate cu Al-Ahli Dubai
- 2019/2020 - campion în China cu Jiangsu Suning
- 2022/2023 - Cupa Președintelui cu Al Sharjah
- 2022/2023 - Supercupa Emiratelor Arabe Unite cu Al Sharjah
Pe lângă cele 11 enumerate mai sus, Oli a mai câștigat alte trei pe vremea când o antrena pe Steaua București (2005/2006 campionatul din Liga 1, 2006/2007 Supercupa României și 2010/2011 Cupa României).
Singurele formații din străinătate alături de care Olăroiu nu a reușit să câștige niciun trofeu sunt Al-Ain și Shabab Dubai.
Etichete: cosmin olaroiu , emiratele arabe unite , al sharjah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...