Cosmin Olăroiu a scăpat de expulzare! Scandal aplanat după intervenția emirului
11.01.2014, 10:54Cosmin Olăroiu rămâne în Emiratele Unite. Antrenorul român o va pregăti în continuare pe Al Ahli, chiar dacă la un moment dat se afla în mare pericol de expulzare.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După ce a fost amendat cu 500 000 de euro și suspendat 6 luni de Federația din Emirate, Oli risca să plătească daune de 5 milioane de euro și să fie obligat să părăsească țara.
Pedeapsa fusese cerută de reprezentanții lui Al Ain, care s-au simțit trădați pentru că tehnicianul român a semnat cu rivala Al Ahli, chiar dacă acesta mai avea contract până în 2014 cu fosta sa echipă.
De asemenea, declarațiile ulterioare făcute de Olăroiu au avut darul de a pune paie pe foc. El le-a urat celor de la Al Ain "să folosească banii pe care mi-i cer ca despăgubiri și de ei să schimbe echipamentul jucătorilor după doi ani".
Procesul civil prin care se decidea expulzarea fostului antrenor din Ghencea urma să aibă loc în 15 ianuarie, însă reprezentanții lui Al Ain au comunicat că au renunțat la acțiunea lor pentru binele fotbalului din Emirate.
Pentru restaurarea liniștii între cele două cluburi a fost necesară intervenția emirului Sultan bin Mohammed Al Qasimi, membru al Consiliului Suprem din EAU și conducătorul Emiratului Sharjah, una dintre cele mai întinse regiuni din cadrul țării.
În aceste condiții, Olătoriu își poate duce mai departe mandatul la Al Ahli, formație care conduce clasamentul din Emirate, cu 5 puncte în fața următoarei clasate. În cazul în care va cuceri titlul, tehnicianul român va bifa cea de-a treia astfel de performanță la rând, după cele două din 2012 și 2013 obținute cu Al Ain.
Etichete: cosmin olaroiu , olaroiu al ahli , olaroiu proces emirate , olaroiu expulzare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...