Cosmin Olăroiu a revenit asupra demisiei și va conduce selecționata Arabiei Saudite la Cupa Asiei
24.12.2014, 00:32Cosmin Olăroiu își anunțase luni demisia din funcția de antrenor interimar al reprezentativei Arabiei Saudite, din cazua unor divergențe cu oficiali ai federației de la Riyadh, dar tehnicianul român a revenit asupra deciziei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Olăroiu a părăsit luni de dimineață Arabia Saudită și a mers în Dubai, acolo unde își are reședința, fiind contactat de minisitrul sporturilor din Arabia Saudită și convins să conducă naționala la competiția care va avea loc în Australia, începând cu 9 ianuarie 2015. Tehnicianul va anunța miercuri de dimineață lotul convocat, iar joi va conduce primul antrenament. Vineri, delegația saudită va pleca spre Australia.
În Australia, formația antrenată de Olăroiu joacă în grupa B, alături de Uzbekistan, China și Coreea de Nord. Îniantea turneului final, Arabia Saudită va disputa trei meciuri de verificare, unul contra Coreei de Sud, altul contra Qatarului, al treilea adversar urmând să fie stabilit până pe 1 ianuarie.
Arabia Saudită debutează la turneul continental pe 10 ianuarie la Brisbane, contra Chinei.
Etichete: digi sport live , cosmin olaroiu , program digisport , digisport live , olaroiu cupa asiei , cosmin olaroiu arabia saudita , olaroiu sauditi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...