Cosmin Contra, victorie la primul meci pe banca lui Guangzhou R&F. Care e obiectivul românului
11.01.2015, 18:45Cosmin Contra a debutat cu o victorie pe banca noii sale echipe, Guangzhou R&F, partida amicală cu Shijiazhuang Yongchang, nou promovată în Superliga chineză, încheindu-se 1-0. Acum, lotul antrenat de Cosmin Contra se pregătește pentru stagiul din Antalya, acolo unde formația chineză va juca și un amical cu fosta echipă a românului, Petrolul. Șefii clubului au anunțat și care este obiectivul lui Contra.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Lu Yi, președintele executiv al formației care a terminat pe locul trei sezonul trecut, a dezvăluit că a semnat cu Contra un contract valabil două sezoane, cu opțiune de prelungire încă unul. Obiectivul tehnicianului român este unul pe termen mediu și lung, cucerirea titlului în China în cel mult trei ani.
În același timp, a doua echipă din Guangzhou a demarat deja construcția unui nou stadion, în acest moment jucând pe o arenă veche, Yuexiushan, construită în 1950, care are doar 18 000 de locuri. Rivala locală, Evergrande, joacă pe Tianhe, un stadion construit în 1987, cu 60 000 de locuri. Pe arena lui R&F își dispută meciurile și echipa de rezerve a lui Evergrande.
Contra va debuta oficial pe teren propriu, pe 10 februarie, când va juca în manșă unică în turul doi preliminar al Ligii Campionilor Asiei, cu învingătoarea din disputa Yadanarbon (Burma) – Warriors FC (Singapore). Un meci teoretic foarte ușor pentru echipa sa, care apoi, în meci decisiv pentru calificarea în grupe va întâlni, în deplasare, formația australiană Central Coast Mariners.
Etichete: program digi sport , digi sport , digisport , digi sport live , cosmin contra , program digisport , digisport live , contra china , cosmin contra guangzhou r&f , contra antrenor china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...