Cosmin Contra, pe lista unei echipe din Spania! Antrenorii cu care ”se luptă” pentru post și când se va lua decizia finală
articol scris de Digi Sport18.03.2021, 18:37
Cosmin Contra este observator tehnic al UEFA, din decembrie, de când a plecat de la Dinamo, dar în viitorul apropiat ar putea reveni pe banca tehnică.
SuperLiga: Sepsi - Petrolul, sâmbătă, 18:30, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - UTA, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Potrivit publicației iberice Marca, Cosmin Contra este pe lista oficialilor clubului UD Logrones, din liga a doua spaniolă, alături de alți trei tehnicieni, Enrique Martin, Juanjo Maqueda și Nano Rivas.
Cosmin Contra, pe lista unui club spaniol
Logrones este antrenată de Sergio Rodriguez din martie 2017, însă ultimele rezultate, nouă meciuri consecutive fără victorie, cinci înfrângeri și patru remize, i-au convins pe oficialii clubului că o schimbare la nivelul băncii tehnice este necesară.
Sursa citată anterior transmite că o decizie finală în privința lui Sergio Rodriguez va fi luată în acest weekend, în funcție de rezultatul meciului cu Espanyol.
După 29 de meciuri jucate din acest sezon al ligii a doua din Spania, Logrones este pe locul 16, din 22 de echipe, cu 31 de puncte. Ideea schimbării antrenorului în cursul sezonului a venit și ca urmare a situației din clasament, formația având doar două puncte avans în fața lui Castellon, aflată pe prima poziție retrogradabilă.
Dacă o va prelua pe UD Logrones, Cosmin Contra va reveni în fotbalul spaniol la aproape cinci ani de la ultima experiență, la Alcorcon, între iulie și octombrie 2016.
În Spania, fostul selecționer a mai antrenat la Getafe și Fuenlabrada și a jucat pentru Deportivo Alaves, Atletico Madrid și Getafe.
Etichete: cosmin contra , oferte cosmin contra , liga a doua spania , logrones
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cântăreții de manele Bogdan Mocanu și Culiță Sterp și-au cerut scuze public după ce au postat pe...