Cosmin Contra, despre duelurile infernale cu Ronaldo, Benzema și celelalte staruri din Golf: ”Este o mare provocare”
articol scris de Digi Sport06.12.2023, 12:44
Încă din luna martie a acestui an, Cosmin Contra (47 de ani) este antrenorul celor de la Damac FC, echipă pe care a reușit să o ducă până pe locul opt în stagiunea precedentă.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
În acest sezon, formația antrenată de fostul selecționer este tot pe poziția a opta după 15 etape, iar ”Guriță” se declară mulțumit.
Cosmin Contra, despre duelurile infernale cu Ronaldo, Benzema și celelalte staruri din Golf: ”Este o mare provocare”
Într-un interviu amplu acordat presei din Arabia Saudită, Cosmin Contra a dezvăluit cum încearcă să își motiveze elevii pentru meciurile importante.
În această vară, șeicii au realizat o adevărată ”revoluție”. Aceștia au reușit să convingă nume precum Karim Benzema, Sadio Mane, Roberto Firmino sau Kante să lase Europa și să joace în Golf.
”Ca antrenor, încerci să-ți faci treaba cât de bine poți. Trebuie să fac echipa mai bună, să am jucători mai buni și să dau rezultate decente. Acesta este motivul pentru care lucrez în fiecare zi. Există o revoluție care are loc în liga saudită chiar acum, este din ce în ce mai greu împotriva fiecărui adversar. Toate sunt mai bune dintr-o dată. Este o mare provocare.
Nu-i poți trata pe Ronaldo, Benzema sau pe celelalte vedete ca pe niște adversari normali, pentru că nu sunt. Sunt campioni și jucători care pot face diferența în orice moment al meciului.
Când joci la echipe mari treaba ta este mai ușoară dintr-un anumit punct de vedere. Jucătorii tăi sunt deja ultra-motivați, vor să facă ceva remarcabil și să obțină un rezultat. Nu trebuie să îi ambiționezi foarte multe pentru că o au deja. Trebuie să te miști tactic, să încerci să-i surprinzi chiar și pe cei care par greu de surprins. Fiecare echipă are o slăbiciune, trebuie să o găsești și să încerci să o exploatezi în favoarea ta. Asta e distracția”, a declarat Cosmin Contra, potrivit arabnews.com.
Cristiano Ronaldo, seară de uitat în Arabia Saudită
Vineri seara, Al-Nassr a cedat cu scorul de 0-3 în fața celor de la Al-Hilal, într-unul dintre cele mai tari meciuri din Arabia Saudită.
În urma acestui rezultat, Al-Hilal și-a consolidat poziția de lider și a ajuns la 41 de puncte, cu șapte în plus față de principala urmăritoare, Al-Nassr. Podiumul este completat de Al-Ahli, echipă care are 30 de puncte după primele 15 etape.
Cristiano Ronaldo nu a putut ieși în evidență la Al-Nassr și a privit din teren cum formația sa este învinsă fără drept de apel de către rivala Al-Hilal. Pe lângă asta, starul portughez a fost provocat de fanii echipei adverse încă de la încălzire, după ce tot stadionul a început să-i scandeze numele lui Leo Messi.
Cel mai probabil, suporterii lui Al-Hilal au vrut să-l facă pe Ronaldo să-și piardă concentrarea încă dinaintea fluierului de start, mai ales că Leo Messi a fost inamicul portughezului în ultimele decenii în fotbalul european.
Acest lucru pare că le-a reușit celor de la Al-Hilal, asta deoarece Cristiano Ronaldo nu a avut nicio realizare și nu și-a putut ajuta echipa mai mult în meciul disputat aseară.
Etichete: arabia saudita , cosmin contra , damac
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Vladimir Putin a lăudat joi noua rachetă balistică Oreșnik a Rusiei, despre care a spus că este...