Oficial Contract până în 2026! Cu cine a semnat cel mai titrat jucător din istoria lui Real Madrid
articol scris de Digi Sport27.06.2024, 17:19
Marți, 25 iunie, Real Madrid a oficializat plecarea lui Nacho (34 de ani), care s-a despărțit de ”Galactici” după 23 de ani.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În sezonul recent încheiat, Nacho a fost căpitanul echipei din capitala Spaniei, care a câștigat nu mai puțin de trei trofee UEFA Champions League, La Liga și Supercupa Spaniei.
- Grație acestor reușite, stoperul iberic, prezent la EURO 2024, a devenit cel mai titrat jucător din istoria clubului, cu 26 de trofee, la egalitate cu Luka Modric.
Nacho a plecat de la Real Madrid și a semnat cu Al Qadsiah! Contract până în 2026
Așa cum era de așteptat, Nacho a semnat cu Al Qadsiah, formație care a obținut promovarea în prima ligă din Arabia Saudită.
Mutarea a fost oficializată în cursul zilei de joi, 27 iunie, iar spaniolul a semnat un contract valabil până în vara anului 2026.
- 3 milioane de euro este cota de piață a lui Nacho, potrivit Transfermarkt.
- 25 de selecții are Nacho în naționala Spaniei.
- 364 de meciuri a jucat fundașul iberic pentru Real Madrid.
Mesajul lui Nacho, după ce a plecat de la Real Madrid: ”Vă mulțumesc din adâncul inimii mele”
”Vreau să vă spun câteva cuvinte și să exprim ceea ce simt. Spun adio clubului vieții mele, Real Madrid. Am ajuns aici la vârsta de 10 ani, m-am dezvoltat ca persoană și ca jucător, am învățat să pierd și să câștig, să lupt și să sufăr, să mă bucur, și mereu să trăiesc cu entuziasm și determinare.
M-am antrenat în același loc timp de 25 de ani și am învățat valorile 'madridismului', mi-am dat viața și am luptat pentru această emblemă. Este foarte dificil pentru mine, dar acum este timpul să plec, fiind împăcat cu faptul că am dat tot ce am avut mai bun să reprezint clubul, atât pe teren, cât și în afara lui.
Când eram copil îmi doream să joc pe stadionul nostru, Santiago Bernabeu, iar astăzi am onoarea să-mi închei aventura drept căpitanul care a câștigat cel de-al 15-lea trofeu Champions League din istoria clubului.
Nu există cuvinte care să-mi poată exprima sentimentele. Mereu mi-am dorit să-mi închei cariera la Real Madrid în top și pot să vă spun că nu există un sfârșit mai bun decât acesta.
După mai multe luni de indecizii și dubii, astăzi pot să vin să vă spun că am nevoie să experimentez și alt lucru alături de familia mea, iar acesta este momentul perfect. Mulțumesc, Real Madrid, pentru că m-ați înțeles.
Aș vrea să vă aduceți aminte de mine drept tânărul jucător care a dat totul pentru acest club. Vă mulțumesc din adâncul inimii mele. Ne vedem cât de curând”, a fost mesajul transmis de Nacho, după plecarea de la Real Madrid.
Etichete: real madrid , nacho , al qadsiah
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Indiferent de vârstă, românii își pot face gratuit, anual, o serie de analize medicale în unitățile...