Conte, prezentat oficial ca selecționer al Italiei. "Vreau mentalitatea mea la lot"
19.08.2014, 16:15Antonio Conte a fost istalat marți în mod oficial în funcția de selecționer al echipei naționale a Italiei și a ținut primul discurs în noua postură.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Tehnicianul a rămas la fel de ferm ca pe vremea când o antrena pe Juventus, alături de care a cucerit titlul în ultimele 3 sezoane în Serie A. I-a avertizat pe jucători că fiecare va trebui să își câștige locul în lotul național.
"Jucătorii sunt aceeași care au trăit o dezamăgire mare la Campionatul Mondial, dar sunt grozavi. Sunt convins că ne putem ridica din nou, fiindcă Italia trebuie să fie printre echipele de top ale lumii. Toată lumea trebuie să își câștige tricoul, atât pe teren, cât și prin comportamentul din afara lui. Prefer un om cu caracter mare unui jucător bun. Mi-ar plăcea ca toți să se teamă pentru convocarea lor, așa cum o făceam și eu, fiindcă aici nu primește nimeni nimic gratuit.", a declarat Antonio Conte, la prezentarea sa oficială ca noul selecționer al Italiei.
"Voi transfera echipei naționale mentalitatea mea, fiindcă toate echipele de club pe la care am trecut, nu numai Juventus, au căutat întotdeauna victoria cu ardoare. Trăiesc pentru a câștiga. Pentru mine, înfrângerea este o moarte aparentă, iar asta va folosi echipei naționale.", a adăugat noul selecționer al Italiei.
Antonio Conte l-a înlocuit la prima reprezentativă pe Cesare Prandelli, care a condus Italia până în finala Campionatului European din urmă cu doi ani. Noul tehnician a stabilit ce va păstra din munca predecesorului său: "Prandelli a făcut o treabă grozavă, mai ales în primii doi ani, înainte de finala Campionatului European. Vom începe de acolo".
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: antonio conte italia , conte selectioner italia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...