Cluburile din Germania nu vor tehnologie pentru linia porții. Propunerea a fost respinsă
24.03.2014, 17:44Cele 36 de cluburi din primele două divizii ale campionatului de fotbal al Germaniei au respins, prin vot, introducerea tehnologiei pentru linia porţii, în cadrul unei reuniuni care a avut loc luni la Frankfurt.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Doar 9 cluburi s-au exprimat în favoarea acestei tehnologii, în timp ce pentru adoptarea unuia dintre sistemele disponibile era necesar acordul a două treimi dintre echipe.
"Până la noi ordine, acest subiect nu mai este de actualitate pentru noi", a declarat Reinhard Rauball, preşedintele Ligii germane de fotbal (DFL) şi al clubului Borussia Dortmund.
"Este un vot democratic, care trebuie acceptat", a estimat la rândul său directorul general al DFL, Christian Seifert.
Recurgerea la tehnologie a câştigat simpatizanţi în Germania, în urma unei decizii controversate în Bundesliga şi, în special, după deja celebrul "gol fantomă" al atacantului lui Bayer Leverkusen, Stefan Kisssling, în partida cu Hoffenheim (2-1), disputată pe 18 octombrie 2013, în campionat (VIDEO AICI).
Mingea a intrat atunci în poartă prin exterior, printr-o gaură din plasă, iar arbitrul nu a observat şi a acordat golul. Federaţia germană (DFB) a respins ulterior reclamaţia înaintată de clubul Hoffenheim.
Preşedintele UEFA, Michel Platini, şi-a reiterat atunci preferinţa faţă de judecata umană în deciziile arbitrilor.
Campionatul Angliei este, în acest moment, singurul care a recurs la tehnologie, fiind preferat sistemul "Hawk Eye", utilizat de mai mulţi ani în circuitul profesionist de tenis.
FIFA a optat, în schimb, pentru sistemul GoalControl-4D, care se bazează pe utlizarea a 14 camere de înaltă viteză instalate pe stadion, şapte pentru fiecare poartă şi care permite urmărirea poziţiei mingii în trei dimensiuni.
Agerpres
Etichete: tehnologie linia portii , cluburi germania , reuniune frankfurt , vot linia portii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...