Clauzele pe care Galata i le-a pus lui Sneijder pentru a accepta rezilierea. În ce condiţii va fi obligat să plătească 20 milioane €
14.07.2017, 22:50Wesley Sneijder şi Galatasaray au ajuns în această seară la un acord privind rezilierea contractului. Olandezul de 33 de ani mai avea contract cu gruparea cim-bom până în vara lui 2018.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Transferat în 2013 de la Inter pentru 10 milioane de euro, Sneijder a impresionat în tricoul Galatei. A marcat 45 de goluri şi şi-a ajutat colegii cu 44 de pase decisive în cele 175 de meciuri jucate pentru formaţia din Turcia.
Acum, mijlocaşul batav a simţit nevoia unei noi provocări, însă a găsit înţelegere la oficialii grupării din Istanbul doar parţial. Concret, conducerea Galatei a fost de acord cu rezilierea doar în condiţiile în care Sneijder va plăti salariul aferent ultimului an de contract. În plus, dacă olandezul va semna în următorii trei ani cu o altă formaţie din Turcia, acesta va fi obligat să plătească 20 de milioane de euro sub formă de compensaţii.
Mulţi au privit cu neîncredere informaţia potrivit căreia Sneijder a acceptat să dea din buzunar suma pentru ultimul an de contract (2017-2018), însă s-ar părea că olandezul este în discuţii cu o formaţie puternică din China. Fereastra de transferuri s-a închis pentru asiaticii, însă pot înregimenta încă fotbalişti liberi de contract. În condiţiile în care chinezii i-ar fi promis un salariu uriaş pentru mai multe sezoane, suma compensatorie pe care batavul o va plăti către Galata nu mai pare deloc una "de neconceput".
Etichete: sneijder , galata sneijder , sneijder galata
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...