City a intrat în cursa pentru Reus și îi oferă germanului 13 milioane € pe an
04.11.2014, 10:34Pe penultimul loc în campionatul Germaniei, Borussia Dortmund este în mare pericol să rateze UEFA Champions League în sezonul viitor, deși în Europa nemții au deocamdată un parcurs perfect.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dacă nu va termina între primele 4 în campionat, Borussia este în pericol să-și piardă mai multe dintre vedete, însă cu siguranță cea mai mare problemă este posibila despărțire de Marco Reus.
Mijlocașul german, care a înscris un gol frumos și în ultima etapă, contra lui Bayern (VIDEO ȘI DETALII AICI), este dorit de cluburile de top din Europa, iar acum a apărut și varianta Manchester City.
Cum jucătorul ezită să-și prelungească înțelegerea cu Dortmund, iar șefii Borussiei par deja resemnați, englezii au intrat în cursa pentru Reus și sunt gata să-i ofere fotbalistului suma de 13 milioane de euro pe sezon.
Manchester City ar urma să achite în vară clauza de reziliere a lui Reus (25 de milioane de euro), însă lupta se anunță una interesantă, pentru că Bayern și Barcelona insistă și ele pentru internaționalul german.
La Munchen, Reus s-ar lupta an de an pentru toate trofeele, iar acolo i-ar reîntâlni pe Gotze și Lewandowski, alături de care a jucat în tricoul Borussiei.
Marți seara, Dortmund o întâlnește pe Galatasaray în grupele UEFA Champions League, iar rezumatul VIDEO poate fi urmărit după miezul nopții, la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro, respectiv m.digisport.ro.
50 de milioane de euro este cota de piață a lui Reus, conform transfermarkt.de
Etichete: reus dortmund , city reus , reus oferte , reus bayern barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...