Cine este Mattia Agnese, câștigătorul premiului fair-play în gala FIFA. Italianul de 17 ani a salvat viața unui adversar
articol scris de Digi Sport18.12.2020, 12:41
Mattia Agnese, un fundaș italian de 17 ani, a câștigat premiul fair-play în gala FIFA ”The Best”.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Tânărul italian este legitimat la Ospedaletti, un club de amatori din regiunea Liguria, și a primit distincția pentru că a salvat viața unui adversar, comoționat după ce s-a lovit la cap într-un duel, în timpul unui meci din ianuarie.
Cine este Mattia Agnese, câștigătorul premiului fair-play în gala ”The Best”
”Am văzut că nu mai respira, am încercat imediat să îl așez într-o poziție sigură. I-am scos limba pentru a nu-l lăsa să se înece”, a spus Mattia Agnese, potrivit Football Italia.
Mattia Agnese a învățat, după cum se arată pe site-ul FIFA, lecțiile de prim-ajutor singur, din videoclipuri de pe internet. De asemenea, fundașul de 17 ani a legat și o strânsă relație de prietenie cu adversarul pe care l-a resuscitat pe gazon.
Tânărul italian a fost anunțat drept câștigător al premiului de Ruud Gullit, legenda clubului AC Milan, care i-a transmis și un scurt mesaj: ”Ești eroul meu, eroul nostru, al tuturor”.
Etichete: gala fifa the best , mattia agnese , premiu fair play
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...