Chinuit de probleme de sănătate, Marco Van Basten a demisionat de la Alkmaar
28.08.2014, 19:03Marco Van Basten trece printr-o serie de probleme de sănătate și a demisionat "temporar" de la AZ Alkmaar, după 4 luni și jumătate petrecute în funcția de antrenor al grupării care în sezonul trecut a terminat pe locul al optulea în Eredivisie.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Încă nu se știe cât va absenta Van Basten (49 de ani), care, potrivit presei din Italia, ar fi intrat în depresie după moartea tatălui său și are, de ceva vreme, probleme cu inima.
Clubul batav a oferit un comunicat oficial în care a spus că tehnicianul nu își putea desfășura munca din cauza simptomelor puternice, însă nu a dezvăluit de ce natură sunt problemele fostului atacant de geniu.
În următoarele zile, de destinele echipei se vor ocupa asistenții lui Van Basten - Dennis Haar și Alex Pastoor.
"Antrenorul se chinuie de ceva vreme din cauza unor probleme personale, care îi cauzează și un disconfort fizic. Aceste simptome ar putea fi atât de grave, încât nu era capabil, pe termen scurt, să își desfășoare munca.", a scris formația AZ Alkmaar în comunicatul oficial.
"Van Basten va rata meciul din deplasare cu Dordrecht, din această duminică. AZ le transmite lui Marco și familiei lui să fie puternici.", a adăugat clubul olandez.
Van Basten - care a crescut la EDO, UVV și USV Elinkwijk - a jucat la două cluburi de-a lungul carierei profesioniste: Ajax Amsterdam (1981-1987, 128 de goluri în 133 de meciuri) și AC Milan (1987-1995, 90 de goluri în 147 de meciuri). Olandezul a câștigat de 3 ori trofeul Balonul de Aur (1988, 1989, 1992).
Sursa foto: az.nl
PROGRAMUL COMPLET AL CANALELOR DIGI SPORT
Etichete: marco van basten , van basten az alkmaar , van basten probleme sanatate , marco van basten probleme inima
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...