Chelsea - Palmeiras, marea finală a Campionatului Mondial al Cluburilor! Lukaku, eroul londonezilor în meciul cu Al-Hilal
articol scris de Digi Sport09.02.2022, 21:37
Chelsea s-a impus la limită în semifinalele Campionatului Mondial al Cluburilor, 1-0 în fața celor de la Al-Hilal, și va lupta pentru trofeu împotriva brazilienilor de la Palmeiras.
SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Romelu Lukaku, în minutul 32, a marcat unicul gol al partidei de pe stadionul ”Mohammed Bin Zayed” din Abu Dhabi și le-a asigurat londonezilor locul în ultimul act al Campionatului Mondial al Cluburilor. Va fi a doua prezență a lui Chelsea în finala acestei competiții, după cea din 2012, când a fost învinsă de Corinthians, 0-1.
- De altfel, aceea a fost singura înfrângere a unei echipe din Europa la CM al Cluburilor în ultimele 29 de jocuri.
Galerie Foto
Chelsea - Palmeiras, marea finală a Campionatului Mondial al Cluburilor
Londonezii au avut şi alte ocazii de gol, prin Kai Havertz (48) şi Hakim Ziyech (60), dar saudiţii au presat pe final, însă s-au lovit de un portar, Kepa Arrizabalaga, inspirat. Ibericul s-a opus în faţa lui Moussa Marega (63), fostul atacant al lui Porto, sau la şutul de la distanţă al lui Mohamed Kanno.
În cealaltă semifinală, Palmeiras s-a impus marți, 2-0 cu Al Ahly, grație reușitelor lui Rafael Veiga (39) şi Dudu (49), cei doi oferindu-şi unul altuia pasele decisive.
- Marea finală dintre Chelsea, campioana Europei, și Palmeiras, campioana Americii de Sud, și finala mică Al-Hilal (campioana Asiei) - Al Ahly (campioana Africii) se vor disputa sâmbătă.
Echipele de start:
Chelsea: Kepa - Christensen, Silva, Rudiger - Azpilicueta, Jorginho, Kovacic, Alonso - Havertz, Ziyech - Lukaku
Al-Hilal: Al Muaiouf - Al Burayk, Jang, Albulayhi, Al Shahrani - Cuellar, Kanno - Marega, Pereira, Al Dawasari - Ighalo
Etichete: chelsea , campionatul mondial al cluburilor , chelsea al hilal , semifinala cm al cluburilor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului...