Cel mai scump portar din istorie a primit ”o ofertă greu de refuzat”
articol scris de Digi Sport07.07.2024, 20:22
Kepa Arrizabalaga (29 de ani) este cel mai scump portar din istorie. Spaniolul a fost cumpărat în vara anului 2018 de Chelsea de la Athletic Bilbao în schimbul sumei de 80 de milioane de euro.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În sezonul trecut, Kepa a fost împrumutat de londonezi la Real Madrid, după ce Thibaut Courtois a suferit o accidentare gravă chiar în startul sezonului.
- Ulterior, acesta a devenit rezerva lui Andriy Lunin, care a avut evoluții apreciate în poarta ”Galacticilor”.
Kepa Arrizabalaga a primit ”o ofertă greu de refuzat” de la Al-Ittihad, din Arabia Saudită
În această vară, goalkeeperul spaniol s-a întors în lotul celor de la Chelsea. Totuși, acesta poate pleca din Londra, întrucât a primit ”o ofertă greu de refuzat” din partea celor de la Al-Ittihad, așa cum susțin cei de la Marca.
Prioritatea formației din Arabia Saudită este poziția de portar, iar numele lui Kepa este unul dintre cele foarte apreciate de conducerea sportivă a clubului din orașul Jeddah.
Rămâne de văzut ce decizie va lua portarul spaniol, care mai are contract până în iunie 2025 cu Chelsea.
Dacă va decide să semneze cu Al-Ittihad, cu siguranță că portarul spaniol își va umple conturile. Prin comparație, acesta câștigă în momentul de față un salariu anual de 4,3 milioane de euro la gruparea din Londra.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Kepa Arrizabalaga, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.
- În sezonul trecut, spaniolul a câștigat trei trofee cu ”Galacticii”: UEFA Champions, La Liga și Supercupa Spaniei.
Etichete: chelsea , arabia saudita , al ittihad , kepa arrizabalaga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...