Cel mai mare scandal de meciuri trucate din fotbalul olandez vizează și un fost jucător din Liga 1
04.07.2015, 09:48Scandalul meciurilor trucate ia proporții în Olanda, după ce au fost descoperite mai multe e-mailuri între fostul jucător al echipei de primă ligă Willem II, Ibrahim Kargbo (în prezent în liga a doua portugheză, la Atletico CP), și un personaj cunoscut pentru implicarea sa în trucarea partidelor, din Sierra Leone.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În e-mailuri, Kargbo și interlocutorul său discutau despre manipularea partidelor din deplasare ale lui Willem II cu FC Utrecht (1-0), Sparta Rotterdam (2-1) și NAC Breda (3-0), potrivit Dutch News. Un meci de Cupă, cu Roda JC, din 2008, despre care a scris și De Telegraaf, este la rândul său menționat. Willem II a pierdut meciul cu 1-0 după ce fundașul Danny Schenkel a alunecat pe minge, permițând adversarilor să înscrie.
În ianuarie, presa olandeză a dezvăluit alte două meciuri suspecte de ”blat”: Ajax-Willem II (4-0), din octombrie 2009, și Feyenoord-Willem II (1-0), din decembrie, același an.
Primul meci - în care pariorii au mizat pe o diferență de cel puțin trei goluri - le-a adus acestora peste 1 milion de euro, mai scrie sursa citată. Al doilea meci nu a mers conform planului, iar jucătorii cumpărați au eșuat în a asigura o înfrângere la două goluri diferență.
Într-unul din e-mailurile amintite, Kargbo scrie că ”a vorbit cu căpitanul, iar acesta a fost de acord”. Căpitanul echipei, la acea dată, era portarul Maikel Aerts, care neagă cele scrise de presă în aceste zile.
Jucătorii cumpărați atunci de cei care aranjau partidele erau plătiți cu 100.000 de euro pe partidă. Sursa citată îi amintește și pe foștii jucători ai lui Willem II Sergio Zijler și Jens Janse, care au reapărut în presă de curând în alte cazuri suspecte de trucare de meciuri.
Zijler a fost pus pe liber de Universitatea Cluj, în luna martie, după ce a fost prins într-o agenție de pariuri din Cluj-Napoca, fiind suspectat de șefii grupării ardelene că ar fi putut vinde meciuri ale ”studenților”. Janse este suspect într-un scandal major legat de meciuri trucate din fotbalul italian. Ambii s-au declarat nevinovați.
Federația Olandeză, KNVB, promitea în momentul izbucnirii acestui scandal, în ianuarie, că va face tot posibilul pentru a descâlci ițele acestui caz, despre care spune că ”este cel mai clar caz de trucare de meciuri din istoria fotbalului olandez”. KNVB spunea atunci că va duce cazul în fața judecătorilor.
Etichete: olanda , meciuri trucate , scandal , blaturi , zijler , ibrahim kargbo , jucator u cluj , willem ii
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...