”Cel mai mare regret!” Cum ar fi putut ajunge Gianluigi Donnarumma la Juventus în urmă cu zece ani
articol scris de Digi Sport19.07.2021, 21:18
Fostul atacant de la Juventus, Fabrizio Ravanelli, a dezvăluit unul dintre regretele sale cele mai mari de când era antrenorul echipei de juniori al bianconerilor.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gianluigi Donnarumma a efectuat niște teste la Juventus în sezonul 2011/2012, atunci când Ravanelli se afla la Bătrâna Doamnă.
Ravanelli a spus cum l-a descoperit pe Donnarumma în urmă cu zece ani
Fabrizio Ravanelli l-a remarcat imediat la antrenamente pe portarul în vârstă de 12 ani la acel moment și le-a recomandat oficialilor lui Juventus să semneze cu el, dar aceștia au refuzat.
Fostul jucător de la Juventus a declarat că a rămas impresionat de forța fizică pe care o arăta Donnarumma și de tenacitatea de care dădea dovadă portarul.
Ravanelli a povestit cum la antrenamente niciunul dintre juniorii de la Juventus nu au putut înscrie în poarta lui Donnarumma.
”Nu îl pot uita. Era deja extraordinar. Avea aceeași forță fizică pe care o are și acum, doar că atunci avea 12 ani. Era puternic, exploziv, impresionant. Era imposibil să marchezi. Niciunul dintre coechipierii său nu îi puteau da gol. Am încercat cu câteva lovituri de la unsprezece metri, dar a apărat tot”, a declarat Ravanelli, citat de Football Italia.
Ravanelli este de părere că Gigio Donnarumma ar fi putut prelua ștafeta de la Buffon chiar și în această vară, dar oficialii Bătrânei Doamne i-au rămas fideli lui Szczesny.
”Era diferit față de restul. Este ușor să spun asta acum, dar știam de la început că va deveni un jucător de top.
Este un regret uriaș. Este păcat pentru că era de ajuns doar o investiție mică pentru a semna cu el. Ar fi fost moștenitorul perfect al lui Gigi Buffon. Acum îl au pe Szczesny, un alt portar extraordinar, așa că îi înțeleg perfect pe cei de la Juventus”, a mai spus fostul atacant al bianconerilor.
Gianluigi Donnarumma a câștigat EURO 2020 cu Italia, iar acum a rezolvat problema echipei de club. Liber de contract din 30 iunie, când a expirat angajamentul cu AC Milan, Gianluigi Donnarumma a semnat cu PSG.
Gianluigi Donnaruma a semnat un contract valabil cinci ani cu PSG, club de la care va încasa un salariu stagional de 11 milioane de euro, 5 milioane mai mult decât avea stipulat în vechiul angajament cu AC Milan.
Gianluigi Donnarumma a câștigat cu naționala Italiei EURO 2020, unde a fost desemnat cel mai bun jucător al turneului final.
Etichete: italia , ac milan , juventus , psg , gianluigi donnarumma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...