Video Cea mai slabă națională din lume a scris istorie în preliminariile EURO 2024! Performanță unică
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 19:42
San Marino a înregistrat nouă înfrângeri în cele nouă jocuri din preliminariile EURO 2024, însă la duelul cu Kazahstan a bifat o performanță unică în istoria naționalei micuțului stat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
San Marino, performanță istorică în preliminariile EURO 2024
San Marino a cedat în fața naționalei din Kazahstan, scor 1-3, confruntare care a consemnat al 135-lea joc la rând fără victorie pentru formația pregătită de Fabrizio Costantini (55 de ani), care ocupă ultimul loc în clasamentul FIFA, fiind devansată de echipe naționale precum cele din Guam, Somalia, Aruba sau chiar Anguilla.
Totuși, cei din San Marino își vor aminti multă vreme de partida din Astana. Simone Franciosi (22 de ani) a punctat în minutul 60, acesta fiind al doilea gol al echipei sale în aceste preliminarii, după cel înscris de Golinucci în precedenta etapă, contra Danemarcei.
Este pentru prima oară în istoria naționalei din San Marino când înscrie în două meciuri oficiale consecutive, când cel puțin unul dintre jocuri nu este pe teren propriu. În 2005, în calificările pentru CM 2006, singura dată când San Marino a mai marcat în două dueluri la rând (1-2 cu Belgia și 1-3 cu Bosnia și Herțegovina), ambele partide s-au disputat la Serravalle.
- O singură victorie a obținut San Marino în cele 194 de jocuri, 1-0 cu Liechtenstein, într-un amical din 2004.
- În rest, doar alte 8 meciuri nu a pierdut San Marino, iar cel mai important rezultat din istorie este un 0-0 în compania Turciei, în 1993.
Andy Selva este golgheterul all-time al naționalei din San Marino, cu 8 goluri reușite în 73 de selecții, între 1998 și 2016. În același timp, Matteo Vitaioli este liderul selecțiilor, 81.
VIDEO Golul lui Franciosi, în meciul Kazahstan - San Marino 3-1
San Marino, ultima în Grupa H, fără punct
În preliminariile EURO 2024, San Marino face parte din Grupa H, cu Slovenia, Danemarca, Finlanda, Kazahstan și Irlanda de Nord.
În primele nouă meciuri, San Marino a înregistrat tot atâtea eșecuri, a marcat două goluri și a încasat 29.
Etichete: san marino , gol san marino , kazahstan san marino
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...