Cea mai mare pedeapsă din istoria UEFA! 10 ani de suspendare pentru clubul vinovat de blaturi în Europa
25.07.2018, 17:25Albanezii de la Skenderbeu și-au aflat sentința definitivă în cazul de trucare de meciuri în care au fost implicați în ultimii ani. TAS a menținut în iunie suspendarea de 10 ani dictată în prima instanță și amenda de un milion de euro, iar acum sancțiunile au intrat în vigoare.
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Danemarca - Spania, vineri, 21:45, DGS 2
Este ce mai drastică pedeapsă dictată vreodată de UEFA, care într-un comunicat oficial a precizat: "Nimeni în istoria fotbalului nu a mai aranajat meciurile într-un asemenea mod. Vorbim de meciuri din campionatul intern, meciuri amicale şi meciuri din cupele europene".
Skenderbeu ar fi fost implicată în nu mai puțin de 53 de meciuri trucate, începând din 2010. Partidele făceau parte din campionatul albanez, dar și în cupele europene, în compania unor adversari precum Dinamo Zagreb, Sporting Lisabona, Lokomotiv Moscova și Crusaders.
Președintele Federației Albaneze de Fotbal, Armando Duka, s-a arătat foarte supărat de pedeapsa primită de Skenderbeu.
"Trucarea de meciuri nu e un fenomen în Albania, e generalizat în întreaga Europă. Nu cred că UEFA ar fi îndrăznit să ia o asemenea decizie împotriva unui club din Vest", a declarat Duka.
"E o condamnare la moarte!", a spus și președintele clubului, Ardian Takaj, care după ce echipa câștigase din nou titlul în urmă cu două luni spera să obțină o decizie favorabilă și să poată participa în preliminariile Champions League, începând cu această lună.
Echipa albaneză va putea juca din nou în competițiile europene abia în 2028.
Skenderbeu s-a înființat în 1925 și a câștigat titlul de 8 ori. Înaintea seriei de aranjamente pentru care tocmai și-a aflat pedeapsa, câștigase unul singur, în 1933.
Etichete: suspendare record uefa , suspendare 10 ani skenderbeu , suspendare blaturi , blaturi suspendare
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Guvernul României a făcut public documentul primit de la Kiev, în care se detaliază motivele care...