Cea mai mare gafă din istoria FCSB! Becali a refuzat să îl ia, acum se transferă la Arsenal pentru o sumă record
09.12.2018, 12:58Wesley Moraes (22 de ani) va ajunge aproape sigur la Arsenal, în iarnă, contra sumei de 17 milioane de euro. Atacantul celor de la Club Brugge a fost la un pas de FCSB, în trecut, dar Becali a refuzat să plătească un milion de euro în schimbul vârfului.
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
În condiţiile în care Danny Welbeck s-a accidentat grav şi va rata tot sezonul, Emery are nevoie de întăriri în iarnă, pentru că în acest moment "tunarii" au doar doi atacanţi în lot: Aubameyang şi Lacazette.
Şefii londonezilor au pus ochii pe Wesley Moraes, care face un sezon fantastic pentru Club Brugge. Un adevărat turn de control, la 191 cm, brazilianul are 26 de goluri marcate în 84 de meciuri pentru belgieni. Acum e pregătit să facă pasul spre fotbalul mare, iar clubul din Brugge va primi o sumă impresionantă. Se vorbeşte de 17 milioane de euro, record absolut pentru formaţia belgiană.
”Sunt sigur că Wesley este la nivelul la care poate juca pentru Arsenal. El poate fi mândru de ceea ce a realizat în ultimele şase luni. Munceşte din greu şi este recompensat, dar ca să joci în Premier League trebuie să munceşti foarte mult în ficare zi”, a spus Ivan Leko, antrenorul lui Brugge, pentru La Derniere Heure.
Cum l-a ratat FCSB pe viitorul jucător al lui Arsenal
Povestea este destul de simplă. În urmă cu trei sezoane, 2015-2016, Wesley Moraes le-a atras atenția celor de la FCSB, pe când era legitimat la Trencin și a marcat un gol în turul doi preliminar al UEFA Champions League. Pe atunci avea 18 ani, dar Mirel Rădoi, antrenorul echipei, a văzut în puști un fotbalist de mare viitor. Rădoi i-a spus atunci lui Becali să-l ia pe Moraes, dar omul de afaceri n-a fost extaziat peste măsură. Totuși, i-a întrebat pe oficialii celor de la Trencin despre suma de transfer și când a aflat că este cerută suma de un milion de euro a renunțat!
Wesley Moraes a mai stat la Trencin doar șase luni, pentru că după aceea a fost achiziționat de FC Brugge. Atacantul și-a văzut de treabă, a muncit foarte mult și acum pare a fi într-o formă foarte bună. A marcat pe bandă rulantă în acest sezon, iar cota sa a crescut considerabil.
”Să înscriu în Champions Leagueste, deisgur, un vis, am aşteptat mult timp acest moment. Mă bucur că am ajutat echipa cu acest gol”, a spus Moraes, după egalul dintre Brugge și Monaco, în care a fost omul meciului.
Etichete: becali fcsb , wesley moraes fcsb , wesley moaes , wesley moraes arsenal
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...