Ce spune Gheorghe Hagi despre o posibilă colaborare cu Fatih Terim la Galatasaray: ”Este numărul unu!”
articol scris de Digi Sport13.02.2022, 07:58
Fatih Terim (68 de ani) dorește să candideze la președinția clubului Galatasaray, echipă de la care a fost demis din funcția de antrenor la 10 ianuarie 2022.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Se pare că ”Împăratul” Terim vrea să îi includă în planul său și pe Gheorghe Hagi și Didier Drogba.
Ce spune Gheorghe Hagi despre o posibilă colaborare cu Fatih Terim la Galatasaray: ”Este numărul unu!”
Fatih Terim și Gheorghe Hagi au mai colaborat și în trecut la Galatasaray,mai exact în perioada 1996-2000, atunci când au cucerit împreună patru campionate la rând, două Cupe ale Turciei, Cupa UEFA și Supercupa UEFA.
La finalul partidei dintre Farul și FC Voluntari, scor 3-0, Gheorghe Hagi, antrenorul constănțenilor, a vorbit despre Fatih Terim și Galatasaray.
Hagi a mărturisit că echipei din Superlig îi va fi foarte dificil să își revină din situația în care se află în acest moment, mai ales că Fatih Terim a fost concediat.
Hagi a vorbit despre relația sa cu Fatih Terim și a mărturisit că s-ar bucura să discute cu acesta, însă, cel puțin deocamdată, locul său este la Farul.
”Respect total la infinit pentru Terim. Pentru Turcia și Galatasaray, el este numărul unu, împăratul. El a condus acel vapor pe acel drum incredibil. Dacă mă cheamă, îmi face plăcere să merg măcar să stau de vorbă cu el, dar eu sunt la Farul. E o situație foarte delicată. E foarte greu să îl înlocuiești pe Fatih Terim. E unic în Turcia. E cel mai bun”, a declarat Gheorghe Hagi la finalul partidei cu FC Voluntari.
Fatih Terim vrea să fie președinte la Galatasaray
Presa turcă anunță că Fatih Terim (68 de ani), demis din funcția de antrenor la 10 ianuarie 2022, va candida pentru postul de președinte al clubului Galatasaray.
Fanii lui Galatasaray și-au pierdut răbdarea și au cerut demisia președintelui Burak Elmas, în repetate rânduri.
Nici noul antrenor, Domenec Torrent, nu are o viață mai ușoară. Spaniolul are trei eșecuri și un egal după ce l-a înlocuit pe Fatih Terim.
Potrivit fotospor.com, planul lui Fatih Terim la Galatasaray îi include pe Gheorghe Hagi (57 de ani) și Didier Drogba (43 de ani), care ar urma să pregătească echipa.
Etichete: gheorghe hagi , galatasaray , fatih terim
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...