Ce nu a mers pentru Adrian Mutu la Neftchi Baku? Conducerea a spus totul
articol scris de Digi Sport13.01.2024, 12:27
Chiar înainte de Crăciun, Adrian Mutu (45 de ani) a fost demis de către cei de la Neftchi Baku, după doar șase luni petrecute pe banca tehnică.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
După 23 de partide conduse de ”Briliant” pe banca lui Neftchi, directorul executiv al clubului, Farrukh Mahmudov a vorbit despre demiterea lui Mutu.
Farrukh Mahmudov a spus că stilul de joc propus de Adrian Mutu nu era foarte ofensiv
Adrian Mutu a ajuns antrenorul lui Neftchi Baku în luna iulie, după ce a acceptat oferta azerilor, chiar dacă efectuase întreaga perioadă de pregătire alături de Rapid, iar SuperLiga României abia urma să înceapă.
- În 23 de meciuri pe banca lui Neftchi Baku, Adrian Mutu a înregistrat 10 victorii, cinci egaluri și opt înfrângeri.
În mod evident a contat și faptul că Adrian Mutu nu a efectuat pregătirea alături de azeri, iar acesta nu a avut timpul necesar să-și impună filosofia de joc. La trei săptămâni distanță de la demiterea lui Mutu, directorul executiv al clubului, Farrukh Mahmudov a vorbit despre acest subiect.
”Adrian Mutu, așa cum știți, ni s-a alăturat destul de târziu, tot lotul era deja pus la punct și nu a putut nici măcar să fie în cantonamentul din Rusia. S-a descurcat foarte bine, suntem pe locul trei, ceea ce este destul de bine, suntem la un singur punct în spatele locului secund, deci a făcut o treabă destul de bună. Mai ales dacă luăm în considerare că lotul era deja stabilit și nu a fost în cantonament.
Neftchi a obișnuit, de-a lungul istoriei, să practice un joc foarte ofensiv, iar stilul de joc al lui Adrian Mutu era ceva mai diferit, încerca să fie ofensiv, dar n-a funcționat chiar așa cum se așteptau fanii. Presa, așa cum e peste tot, e foarte agresivă cu antrenorii, mai ales cu antrenorii lui Neftchi. Neftchi e mereu în centrul atenției, este cel mai vechi club din Azerbaidjan, este clubul fanion, la fel cum e și Steaua București. Este normal ca presa să fie agresivă pentru orice antrenor de la Neftchi, nu doar Adrian Mutu, orice antrenor de aici e sub presiune din partea presei.
Toate schimbările sunt făcute pentru că speri la mai bine, dar vom vedea la finalul sezonului dacă a fost o decizie bună sau nu”, a declarat Farrukh Mahmudov pentru Prosport.
Mutu: ”Din februarie încolo o să mă gândesc și la fotbal”
În urmă cu câteva zile, ”Briliantul” a fost întrebat când se va întoarce în antrenorat, iar Mutu a replicat scurt.
”Din luna februarie încolo o să mă gândesc și la fotbal. În momentul ăsta, nu! Dar nu se știe niciodată ce poate să apară. Mă gândesc doar să mă liniștesc.
Echipele angrenate în pregătirile de iarnă au antrenori, eu sunt cu ale mele, vom vedea ce va fi”, a mai spus Mutu.
Etichete: adrian mutu , neftchi baku , farrukh mahmudov
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...