Ce îi lipsește lui Ianis Hagi pentru a ajunge un fotbalist de top: ”Să vedem unde îi va sta capul”
articol scris de Digi Sport10.06.2023, 09:59
După o accidentare care l-a ținut mai bine de un an în afara terenului, Ianis Hagi (24 de ani) a revenit în lotul celor de la Rangers în luna ianuarie.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În finalul sezonului, fotbalistul român a evoluat în 11 partide pentru formația antrenată de Michael Beale și chiar a reușit să marcheze un gol.
Alan Hutton: ”Ianis este puțin mai lent”
Alan Hutton, fost fotbalist la Rangers, a vorbit despre evoluțiile recente ale lui Ianis Hagi, dar și despre calitățile acestuia.
Scoțianul este de părere că mijlocașului ofensiv îi lipsește viteza de joc pentru a deveni unul dintre cei mai buni fotbaliști ai lumii.
„Se potrivește la Rangers acum. Totuși, La Liga, unde am jucat și eu, este foarte tehnică și nu există atât de mult contact. Cred că stilul lui s-ar potrivi și acolo.
Totuși, este puțin mai lent și cred că acesta este singurul lucru care îi lipsește pentru a-l face un jucătorul de top, îi trebuie un pic de ritm.
Cred că Beale îl place și va dori să-l țină în echipă. Este diferit dacă este nefericit la club. Va trebui să vedem după pre-sezon unde îi va sta capul”, a declarat Alan Hutton, potrivit Football Insider.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com.
Până să își decidă soarta la echipa de club, Ianis Hagi este convocat de către Edi Iordănescu la naționala României pentru meciurile cu Elveția și Kosovo, acolo unde va purta numărul 10.
Lotul României pentru meciurile cu Kosovo și Elveția
Portari
Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Horațiu Moldovan (FC Rapid 1923, 1/0)
Fundași
Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 11/1), Cristian Manea (CFR Cluj, 21/2), Andrei Burcă (CFR Cluj, 17/1), Radu Drăgușin (Genoa | Italia, 5/0), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 24/2), Adrian Rus (Pisa | Italia, 17/1), Mario Camora (CFR Cluj, 9/0), Raul Opruț (Hermannstadt, 3/0)
Mijlocași
Marius Marin (Pisa | Italia, 10/0), Tudor Băluță (Farul Constanța, 11/0), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 10/0), Nicolae Stanciu (Wuhan Three Towns | China, 58/12), Alexandru Cicâldău (Ittihad Kalba | EAU, 29/4), Ianis Hagi (Rangers | Scoția, 24/2), Deian Sorescu (FCSB, 10/0), Olimpiu Moruțan (Pisa | Italia, 7/1), Florinel Coman (FCSB, 5/0), Dennis Man (Parma | Italia, 18/6), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 10/1)
Atacanți
George Pușcaș (Genoa | Italia, 34/10), Denis Alibec (Farul Constanța, 29/3), Louis Munteanu (Farul Constanța, 0/0)
Etichete: la liga , rangers , ianis hagi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...