Ce făcea Messi când Maradona înscria unicul său gol pentru Newell's. Căpitanul Barcelonei l-a imitat ieri pe idolul său
articol scris de Digi Sport30.11.2020, 08:52
Lionel Messi a marcat un gol spectaculos pentru Barcelona, duminică, în meciul cu Osasuna, scor 4-0, aducându-i un omagiu conaționalului său, Diego Armando Maradona, decedat săptămâna trecută, la vârsta de 60 de ani.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În minutul 73 al partidei de pe Camp Nou, când scorul era deja 3-0, Messi a luat o acțiune pe cont propriu, a fentat doi adversari și a trimis un șut imparabil cu piciorul stâng. Căpitanul catalanilor și-a dat jos tricoul Barcelonei, sub care avea unul cu Newell's Old Boys, echipa la care el a debutat în fotbalul profesionist și totodată formația pentru care Diego Maradona a evoluat în perioada 1993-1994.
Galerie Foto
Ce făcea Messi când Maradona înscria unicul său gol pentru Newell's. Căpitanul Barcelonei l-a imitat ieri pe idolul său
Maradona a a evoluat în doar șapte partide pentru Newell's și a marcat o singură dată. Reușita lui Messi de ieri a părut că a fost în oglindă cu cea semnată de "El Pibe D'Oro" la clubul argentinian.
La momentul în care Diego Maradona reușea golul respectiv, Messi avea doar 6 ani, însă a văzut de pe stadion meciul, jurnaliștii de la Ole aducând aminte de un interviu oferit de fotbalistul Barcelonei în urmă cu mai mulți ani.
"L-am văzut pe viu pe Maradona în meciul cu Emelec (n.r - în care Diego a marcat pentru Newell's). Eram mic, nu-mi aduc aminte nimic, dar știu că am fost acolo", spunea Messi, pentru TyC Sports.
VIDEO Golul reușit de Messi în meciul cu Osasuna
VIDEO Golul lui Maradona din meciul Newell's Old Boys - Emelec
Etichete: barcelona , argentina , maradona , lionel messi , osasuna , newells old boys , emelec
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...