Ce a spus singurul jucător cu mai multe goluri decât Cristiano Ronaldo, la echipa naţională
14.09.2019, 19:42Cristiano Ronaldo (34 de ani) are o perioadă fantastică în tricoul Portugaliei, pentru care a marcat recent patru goluri într-un singur meci, 5-1 cu Lituania, în preliminariile EURO 2020. Portughezul a devenit jucătorul cu cele mai multe goluri la naţională marcate în preliminarii, dar mai vrea să stabilească un record.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Cvintuplul câştigător al Balonului de Aur vrea să devină cel mai bun marcator internaţional din istorie. Cu reuşitele din meciul cu Lituania, Ronaldo a ajuns la cota 93, cu şaisprezece mai puţin decât actualul deţinător al recordului, Ali Daei (109 goluri pentru Iran).
Legendarul jucător iranian, citat de publicaţia portugheză A Bola, este convins că Ronaldo îi va bate recordul.
"Da, cred că Ronaldo îmi va bate recordul. Este un jucător mare, fără niciun dubiu, şi mie îmi pare că se va întâmpla. E fotbal, e parte din joc. Toate recordurile există ca să fie bătute într-o zi. Mai mult decât atât, vorbim de un mare jucător.
Ne-am întâlnit de două sau trei ori la Cupa Mondială, îi doresc să joace bine în continuare, să înscrie goluri şi să îi meargă bine în viaţă", a spus Daei.
Portughezul are cele mai multe goluri la naţională dintre jucătorii aflaţi în activitate, cu cele 93 de reuşite, la mare distanţă de indianul Sunil Chhetri, care are 73. Podiumul este completat de Leo Messi, cu 68 de goluri pentru Argentina.
Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator internaţional din Europa
Cristiano Ronaldo este singurul fotbalist din Europa care a depășit 90 de reușite la nivel de echipă națională. Cel care se află după el în acest top este Ferenc Puskas, care a marcat de 84 de ori pentru naționala Ungariei.
Din cele 93 de goluri, doar 18 au fost înscrise în meciuri amicale. Ronaldo a marcat de 75 de ori în meciuri oficiale. Cristiano a reușit să dea gol în poarta a 40 de de țări diferite.
Jucătorul de 34 de ani a reușit de 54 de ori, în toată cariera, să înscrie trei goluri, sau mai multe, într-un singur meci. Pentru Portugalia a fost a opta oară când a înscris măcar un hattrick într-o partidă. A fost al 10-lea joc în care a dat patru goluri.
Etichete: cristiano ronaldo , nationala , record , goluri , ali daei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...