Ce a reușit Al-Tai cu Mirel Rădoi pe bancă, pentru prima dată în ultimele 4 luni
articol scris de Digi Sport17.02.2023, 08:29
Mirel Rădoi (41 de ani) a semnat cu Al-Tai la finalul lunii ianuarie, iar fostul antrenor al Universității Craiova începe să se impună la noua echipă.
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Ce a reușit Al-Tai cu Mirel Rădoi, pentru prima dată în ultimele 4 luni
În momentul sosirii lui Rădoi, Al-Tai avea 3 eșecuri la rând și traversa un moment greu în campionatul Arabiei Saudite. Cu tehnicinul român pe bancă, formația a mai adăugat ulterior alte două înfrângeri, însă lucrurile s-au mai îndreptat în ultimele runde.
Concret, Al-Tai a obținut un succes și o remiză și ocupă locul 8 în momentul de față, cu 22 de puncte după 18 etape. Interesant este că actuala formație a lui Mirel Rădoi nu mai reușise să bifeze două meciuri consecutive fără eșec în campionat de la începutul lunii octombrie, atunci când Al-Tai câștiga cu Al Khaleej (3-0) și Al-Raed (2-0).
- Următorul meci al lui Rădoi la Al-Tai este programat pe 2 martie, contra celor de la Al-Fateh
Ce spunea Mirel Rădoi înainte să o preia pe Al-Tai
La o lună și jumătate de când s-a despărțit de Universitatea Craiova, Rădoi și-a găsit un alt angajament și a revenit în Arabia Saudită, țară în care a mai evoluat și din postura de jucător.
"O nouă aventură, dar nu era o surpriză pentru că de luni de zile am tot avut contacte, chiar și înainte de perioada echipei naționale mari, după ce am avut acel mandat la naționala de tineret. După aceea, chiar și când am fost la Universitatea Craiova.
Dar în momentul în care sunt angrenat într-un proiect, merg până la capăt dacă mi-am dat cuvântul, dat cel puțin până când simt că nu mai pot să aduc un plus. Au existat mai multe contacte în această perioadă, nu am vrut imediat să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau clare nici pentru mine, trebuia să reflectez puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ce am făcut bine, ce am făcut rău.
Numai bine au venit și sărbătorile de iarnă, am putut să stau mai mult cu familia și să încerc să aleg următoarele destinații. Negocierile nu au durat foarte mult, pentru că mi-a plăcut proiectul.
În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în 7, 8, 10 minute maximum s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă. Dar în mare, ideile au fost cam la fel. Și a fost o chestiune ușor de pus la punct", spunea Mirel Rădoi.
Etichete: arabia saudita , mirel radoi , al-tai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți jandarmi s-au luat la bătaie într-un restaurant din București în noaptea de marți spre...