Cătălin Cîrjan, mesaj cu subînțeles, după ce a marcat pentru Arsenal U23
articol scris de Digi Sport16.04.2023, 07:49
Cătălin Cîrjan (20 de ani), mijlocașul român al celor de la Arsenal, a marcat un gol pentru formația U23 a clubului londonez în disputa cu Brighton U23, scor 3-3.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
În minutul 80 al jocului, Cătălin Cîrjan a inițiat o acțiune personală, a driblat elegant portarul advers și a trimis mingea în poartă, reușind să egaleze la trei partida împotriva lui Brighton.
Mesajul lui Cătălin Cîrjan, după golul marcat pentru Arsenal U23
Aflat în conflict cu cei de la FRF, Cătălin Cîrjan a transmis un mesaj cu subînțeles pe rețelele sociale, după golul reușit la Arsenal U23.
”Va veni o vreme când unii vor regreta că te-au tratat greșit. E bine să înscrii un nou gol”, a scris Cătălin Cîrjan, pe Instagram.
În actualul sezon, Cătălin Cîrjan a evoluat în 19 meciuri și a înscris de două ori. Precedentul gol semnat de fotbalistul român a avut loc pe 6 noiembrie, în partida contra celor de la Everton U23.
- 250.000 de euro este cota de piață a lui Cătălin Cîrjan, potrivit Transfermarkt
Ce le-a spus Cătălin Cîrjan englezilor despre naționala României și FRF
Totul a plecat de la faptul că fotbalistul legitimat la Arsenal a refuzat să fie convocat la naționala U20, pregătită de Daniel Pancu.
Cătălin Cîrjan și-a motivat refuzul convocării prin faptul că își dorea să joace la echipa naționala U21 a României. Mijlocașul ofensiv a vorbit din nou pe seama acestui subiect, de această dată în presa din Marea Britanie.
Cîrjan spune că Per Mertesacker, un fost fundaș legendar al lui Arsenal și al naționalei Germaniei, a rămas surprins de ”amatorismul” din cadrul Federației Române de Fotbal.
Totuși, fotbalistul în vârstă de 20 de ani a anunțat că nu va refuza naționala României dacă va mai fi convocat.
”Per Mertesacker mi-a spus că am procedat corect când le-am spus că nu mi se pare potrivit să merg la naționala U20. Mi-a spus că nu-i vine să creadă ce amatorism este acolo (n.r. FRF).
Din nefericire, ceea ce lumea nu înțelege este că echipa națională a României nu mai este a României. Este o națională a diferitelor interese, iar faptul că eu nu sunt acolo înseamnă că nu reprezint acele interese.
Dacă voi juca vreodată pentru România, o voi face cu responsabilitate pentru țara mea. Nu vin pentru domnul Stoichiță, Săndoi sau pentru altcineva, ci pentru țara mea.
Nu voi refuza niciodată naționala României, indiferent cât ar încerca unii să lase această impresie”, a declarat Cătălin Cîrjan, potrivit londonworld.com.
Etichete: frf , arsenal u23 , catalin cirjan , gol catalin cirjan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...