Catalanii susțin că Ronaldo va primi premiul de cel mai bun jucător din 2016 și din partea FIFA
20.12.2016, 16:23Atacantul portughez Cristiano Ronaldo va primi premiul The Best din partea FIFA, acordat celui mai bun jucător din lume în 2016, scrie Mundo Deportivo, sursă citată de News.ro. Premiul The Best este acordat de către forul mondial începână din acest an, după întreruperea colaborării cu France Football pentruBalonul de Aur.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Catalanii notează însă că distanţa dintre Ronaldo şi Messi va fi mult mai mică de această dată, spre deosebire de clasamentul pentru Balonul de Aur, unde portughezul a avut voturi duble faţă de argentinian.
Cei doi vor fi urmaţi însă la mare distanţă de Antoine Griezmann, de la Atletico Madrid.
Real Madrid va trimite o delegaţie numeroasă la gala FIFA de la Zurich, care îl va include şi pe antrenorul Zinedine Zidane, dar conform El Mundo Deportivo, titlul de cel mai bun tehnician al anului îi va reveni lui Claudio Ranieri, câştigător al Premier League cu Leicester.
La 12 decembrie, Cristiano Ronaldo a câştigat pentru a patra oară Balonul de Aur, distincţie acordată din acest an doar de France Football, după încheierea colaborării cu FIFA.
Revista France Football a realizat ancheta fără sprijinul FIFA pentru prima dată din 2009, învingătorul fiind ales pe baza votului unui juriu format din jurnalişti sportivi din întreaga lume şi nu de căpitani, selecţioneri şi jurnalişti aşa cum a fost în perioada colaborării cu FIFA.
Etichete: cristiano ronaldo , fifa , lionel messi , claudio ranieri , the best
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate Dmitri Medvedev...