Carlos Tevez a renunțat la tot pentru a pleca din China. Avea al doilea salariu din lume
04.01.2018, 22:32Aventura lui Carlos Tevez în China a durat un an. Atacantul va ajunge, pentru a treia oară, la echipa sa de suflet, Boca Juniors. Argentinianul a fost adus cu surle și trâmbițe la Shanghai Shenhua, de la Boca Juniors, în ianuarie 2017, pentru 10,5 milioane de euro și un salariu astronomic, de aproape 40 de milioane de euro pe an, fiind, până de curând, cel mai bine plătit fotbalist al planetei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Asiaticii își puneau mari speranțe în Tevez, pe care l-au adus la scurt timp după brazilianul Oscar, cel care deține recordul de cel mai scump transfer din istoria fotbalului asiatic. Chinezii au plătit lui Chelsea 60 de milioane de euro pentru brazilian.
Între timp "apașul" nu a rupt gura târgului în prima ligă chineză, acolo unde a marcat de doar patru ori în 17 meciuri oficiale. Și-a trecut în palmares un singur trofeu cu Shanghai Shenhua, Cupa Chinei, însă nu a jucat niciun meci în această competiție. Șefii echipei chineze au constatat că nu își mai permit să plătească salariul uriaș, de peste 100.000 de euro pe zi, mai ales că nici eficiența nu a fost cea așteptată, și s-au înțeles cu Tevez pentru o reziliere amiabilă a contractului, care mai era valabil un an.
Tevez, ajuns la 33 de ani, se va întoarce astfel la echipa unde a debutat în fotbalul mare, Boca Juniors. Argentinianul a mai jucat la campioana Argentinei între 2001-2004 (75 meciuri, 26 goluri) și 2015-2016 (34 de meciuri, 14 goluri). În Europa. Tevez a jucat la West Ham United, Manchester United, Manchester City și Juventus.
Etichete: tevez transfer , tevez boca juniors , tevez shanghai , tevez pleaca china
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...