Ca pe vremea lui Escobar! "Te omor, nenorocitule!". Un fan a tras în Juan Sebastián Quintero
13.11.2018, 19:23Juan Sebastián Quintero, fundaş la Deportivo Cali, a fost ţinta unei tentative de asasinat. Din fericire, apărătorul de 23 de ani a scăpat nevătămat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Scene desprinse parcă din Narcos, în Columbia. Crescut la Acadmia lui Deportivo Cali, Quintero şi-a văzut moartea cu ochii, după ce un individ, care se crede că e fan al echipei unde evoluează fundaşul, a încercat să îl omoare.
Totul s-a întâmplat în regiunea Valle del Cauca, în timp ce Quintero se îndrepta spre casă. Din fericire, glonţul tras nu a trecut dincolo de portiera SUV-ului fundaşului.
"Mă îndreptatm spre apartamentul meu şi am auzit un ciocănit în geam, la semafor. Când m-am întors, o persoană cu un pistol în mână era gata să tragă. Am accelerat imediat şi l-am putut auzi cum urlă "Te omor, nenorocitule!". Apoi a tras, iar glonţul a găurit portiera. Din fericire, atât eu cât şi fratele meu, care se afla şi el în maşină, suntem nevătămaţi. Astfel de lucruri nu au ce căuta în fotbal", a spus Quintero, potrivit presei din Columbia. Poliţia a intrat pe fir, însă cel care a comis infracţiunea nu a fost încă reţinut.
Acest incident le-a adus tuturor aminte de perioada anilor '80-'90, când, la comanda lui Pablo Escobar sau al altor lideri ai cartelurilor din Medellin sau Cali, asasini plătiţi pe motociclete îşi executau victimele aflate la bordul propriilor maşini.
În 1994, după Mondialul din SUA, un fotbalist chiar a murit: celebrul Andres Escobar, care a fost executat în stil mafiot după ce îşi marcase în propria poartă cu SUA. Acel gol a însemnat eliminarea Columbiei de la turneul final. Înainte de competiţie, Columbia era considerată de mulţi mare favorită, Pele văzând-o chiar marea câştigătoare.
Etichete: quintero , pablo escobar , quintero tentativa de asasinat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...