Bulgarii au câştigat! Guvernul a acceptat prezenţa suporterilor pe stadioane. Câţi vor putea intra la meciuri
05.08.2020, 11:03În Bulgaria, suporterii vor putea reveni pe stadioanele de fotbal la meciurile din noul sezon, care va debuta vineri, a anunţat Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat de Reuters.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Conform unui ordin emis după discuţiile care au avut loc între premierul Boiko Borisov, ministrul Sporturilor, Karen Kralev, şi ministrul Sănătăţii, Kostadin Anghelov, fanii vor fi autorizaţi pe stadioane, însă numărul acestora nu va putea depăşi 50% din capacitatea arenelor.
Bulgaria poate fi adversara României pe 12 noiembrie la barajul pentru EURO 2020, dacă pe 8 octombrie noi învingem Islanda, iar vecinii nostri trec de Ungaria.
Maximum 1.000 de spectatori pe sector, distanţă de cel puţin 1,5 metri între fani
Ordinul prevede, totodată, o limită de 1.000 de suporteri pe sector în interiorul stadioanelor, unde urmează să fie respectată de asemenea distanţa fizică de 1,5 metri.
În schimb, competiţiile sportive în sală se vor disputa în continuare fără prezenţa publicului, a precizat Ministerul bulgar al Sănătăţii.
Bulgaria are 12.000 de cazuri de COVID-19
Decizia anterioară a guvernului bulgar de a permite reluarea campionatului intern de fotbal fără spectatori a fost puternic criticată, mai multe cluburi ale suporterilor trimiţând scrisori autorităţilor în care afirmau că meciurile pot fi organizare fără probleme cu fani în tribune.
Până marţi, Bulgaria a înregistrat peste 12.000 de cazuri confirmate de infectare cu Covid-19, unele şi în fotbal, şi circa 400 de decese, un număr relativ redus faţă de alte ţări europene, anunţă Agerpres.
Etichete: fotbal bulgaria , covid-19 , spectatori meciuri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O serie de mai multe explozii au avut loc în locuri publice din Rusia, în zone aglomerate din mai...