Brazilianul adus la Dinamo cu petale de trandafiri şi covor roşu va juca în Canada
15.01.2013, 11:52Fundașul central brazilian Julio Cesar Correa, care a mai trecut pe la Real Madrid, AC Milan și Dinamo București, bifează cel de-al 16-lea transfer al carierei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Apărătorul în vârstă de 34 de ani este protagonistul unei mutări în campionatul nord-american de fotbal (MLS), de la Sporting Kansas City (SUA) la Toronto FC (Canada).
Julio Cesar (foto, în dreapta) a fost adus cu surle și trâmbițe la Dinamo în 2008, fiind cunoscut episodul aducerii sale la club, când Vasile Turcu, pe atunci acționar în Șoseaua Ștefan cel Mare, l-a așteptat cu covorul roșu și petale de trandafiri la restaurantul său, acolo unde a avut loc prezentarea oficială.
Antrenorul Mircea Rednic l-a folosit în doar opt partide, iar într-una chiar a fost eliminat (cu Universitatea Craiova). Cartonașul roșu i-a fost anulat, în cele din urmă, de către Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal, iar brazilianul a jucat în meciul următor, cu FC Vaslui.
A plecat cu scandal, după ce șefii au făcut tot posibilul să îl alunge: i-au luat mașina de serviciu și l-au dat afară de la prima echipă, iar el și-a negociat de unul singur transferul la Gaziantepspor, plecând fără acordul vreunui oficial de la Dinamo.
Julio Cesar a jucat la Real în perioada 1999-2001, când pe Santiago Bernabeu evoluau Ivan Helguera, Ivan Campo sau legendarul Fernando Hierro. A fost împrumutat pentru un tur de campionat la AC Milan, în anul 2000, iar la Dinamo a ajuns în 2008, de la Olympiakos Pireu.
De când a plecat din Șoseaua Ștefan cel Mare, fundașul central a trecut pe la trei echipe în patru ani, iar acum o bifează pe a patra, la începutul celui de-al cincilea an.
Etichete: real madrid , mls , dinamo bucuresti , canada , julio cesar correa , toronto fc , gaziantepspor , kansas city , julio cesar transfer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...