Bourceanu va fi titularizat la Trabzonspor după scandalul cu nunta lui Zokora
05.04.2014, 12:04Alex Bourceanu va reveni luni în primul 11 al lui Trabzonspor, în meciul din etapa a 28-a a Superligii turce, de pe teren propriu, cu Genclerbirligi.
Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Românul a fost indisponibil în ultimele trei săptămâni, din cauza unei accidentări la gambă, iar acum profită de o situație inedită ivită la club, după nunta lui Didier Zokora, eveniment care a iscat un scandal la club.
Joi, mijlocașul ivorian s-a căsătorit la Istanbul cu Dorcas Sory, fosta Miss Cote d'Ivoire 2005, la Istanbul, unde conducerea lui Trabzonspor i-a permis să meargă doar lui Jose Bosingwa, cavaler de onoare.
Doi alți fotbaliști au încălcat interdicția clubului și au mers la Istanbul. Atacantul brazilian Paulo Henrique și mijlocașul argentinian Gustavo Colman au luat parte la eveniment și vineri de dimineață nu s-au prezentat la antrenament.
Directorul tehnic Hami Madirali i-a pedepsit pe cei doi și i-a anunțat că nu vor juca împotriva lui Genklerbirligi, ceea ce-i oferă lui Bourceanu postul de titular, în condițiile în care nu sunt convocați ceilalți doi închizători din lot, Zokora și Colman.
Bourceanu a jucat ultima oară pe 16 martie, în victoria din deplasare a formației sale, 4-0, pe terenul lui Sivasspor. Trabzonspor ocupă locul 6 în clasament, cu 39 de puncte, un punct mai puțin decât echipa de pe locul 4, Kasimpasa, dar și două meciuri mai puțin disputate.
Etichete: alex bourceanu , bourceanu accidentat , bourceanu trabzonspor , trabzonspor genklerbirligi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O înregistrare video care pretinde că arată capturarea de către ruşi a unui australian care lupta...