Bourceanu, după întâlnirea cu Stancu: "I-am spus să schimbăm tricourile"
08.04.2014, 18:22Alex Bourceanu a revenit cu succes pe teren în echipa lui Trabzon. Fostul căpitan al Stelei a fost integralist în duelul câștigat cu Genclerbirligi, trupa lui Bogdan Stancu (3-0 DETALII AICI).
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Cei doi jucători ai echipei naționale s-au aflat pe teren timp de o oră, iar la finalul partidei au făcut schimb de tricouri. Alex Bourceanu a dezvăluit acest lucru și multe altele interesante, într-un interviu acordat pentru site-ul Federației Române de Fotbal - frf.ro
În cadrul interviului pe care îl vom reda în continuare puteți citi care sunt obiectivele lui Trabzon în acest sezon, care este starea de sănătate a lui Bourceanu și cum a fost revederea cu golgheterul campionatului turc.
- Alex, cum a fost duelul cu Bogdan Stancu?
- În primul rând, m-am bucurat că l-am văzut pe Bogdan pentru că de mult nu am mai vorbit cu cineva în românește, în afara familiei. Din punct de vedere fotbalistic, pentru mine a fost bine, pentru că am câștigat și am ajuns pe locul patru.
- Ați vorbit înainte de meci sau și pe teren?
- Am discutat puțin, cam 30 de secunde, înainte, pe culoarul de la vestiare. I-am atras atenția că sunt colecționar de tricouri și să nu care cumva să facă schimb la final cu alt coleg de-al meu (râde).
- El a ieșit mai repede, ați mai făcut schimb de tricouri după?
- Așa este, am văzut că a ieșit cu probleme la gambă. Sper să nu fie ceva grav. Sunt chiar convins că totul va fi în regulă pentru el. Sigur că am făcut schimb de tricouri după meci.
- În acest joc practic ai revenit pe teren după o accidentare, cum te simți acum?
- Sincer, nu sunt chiar refăcut complet. Încă simt unele dureri la anumite mișcări bruște. Pe altele ezit să le fac, dar am speranțe că nu recidivează accidentarea. Pentru mine a fost prima accidentare după 3 ani și jumătate. Nici nu eram obișnuit cu accidentările, să stau pe tușă din cauza lor.
- Înțeleg că suporterii te iubesc pentru modul în care te dăruiești și au fost fericiți pentru că ai revenit ieri.
- În primul rând vreau să spun că așa voi juca mereu. Îmi place să dau totul pentru fiecare minge. Așa am fost educat, așa simt. Dacă suporterii apreciază asta e cu atât mai bine. Aseară, în tribune însă nu au fost decât femei si copii, mai suntem încă suspendați după incidentele din partida cu Fenerbahce.
- Ați urcat pe locul patru, e obiectivul sezonului?
- Da. Tot ce facem de acum până la sfârșitul sezonului e pentru ocuparea locului patru. Mai sus nu putem avansa. Trebuie să ne calificăm în Europa League.
Etichete: bogdan stancu , alex bourceanu , bourceanu trabzon , bourceanu stancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...