Borussia Dortmund a câștigat Cupa Germaniei! Victorie categorică în finala cu RB Leipzig
articol scris de Digi Sport14.05.2021, 00:33
Borussia Dortmund a câștigat Cupa Germaniei, după ce s-a impus cu 4-1 în finala cu RB Leipzig.
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Formația antrenată de Edin Terzic a început perfect finala de la Berlin, cu gol marcat în minutul cinci, prin Jadon Sancho.
Borussia Dortmund a câștigat Cupa Germaniei, după 4-1 în finala cu RB Leipzig
În minutul 28, a ieșit la ”rampă” și Erling Haaland, care a punctat pentru 2-0, în timp ce scorul de la pauză, 3-0 pentru Borussia Dortmund, a fost stabilit de Jadon Sancho, care a reușit ”dubla” în ultimul minut al primei reprize.
Dani Olmo a redus din diferență în minutul 71, însă golul său a fost doar unul de consolare pentru RB Leipzig, Erling Haaland marcând din nou cu trei minute înainte de final, reușită care a stabilit și scorul final.
Borussia Dortmund și-a trecut, astfel, în palmares, a cincea Cupă a Germaniei din istoria clubului, după cele câștigate în 1965, 1989, 2012 și 2017.
După victoria cu RB Leipzig, pentru Borussia Dortmund urmează finalul de sezon din Bundesliga, unde va juca împotriva lui Mainz și a lui Bayer Leverkusen, în încercarea de a încheia pe loc de Champions League. Cu două runde rămase de disputat, echipa lui Edin Terzic este pe locul patru, cu un punct avans față de Eintracht Frankfurt, formația de pe a cincea poziție.
Etichete: cupa germaniei , jadon sancho , erling haaland , rb leipzig - borussia dortmund
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Atacul de joi, în care a Rusia a lansat o rachetă balistică de mare putere asupra Ucrainei, a fost...