Boca Juniors vrea trofeul Copei Libertadores la "masa verde", după incidentele de sâmbătă
25.11.2018, 13:46Boca Juniors ia în calcul posibilitatea de a solicita victorie la "masa verde" în returul finalei Copei Libertadores cu River Plate, după incidentele grave de sâmbătă, care au dus la amânarea cu o zi a partidei.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Preşedintele celor de la Boca, Daniel Angelici, are de gând să solicite Confederaţiei Sud-americane (CONMEBOL) succesul cu 3-0 la "masa verde", pe baza articolului 8 din regulamentul de organizare al CONMEBOL. Acesta prevede că şi incidentele provocate în vecinătatea stadionului trebuie sancţionate. În 2015, Boca Juniors a fost exclusă din Copa Libertadores din cauza unui atac cu piper al fanilor de pe La Bombonera la adresa jucătorilor lui River Plate.
Jucătorii celor de la Boca n-ar mai dori să intre pe teren, după clipele de panică de sâmbătă seară, iar autorităţile argentiniene au decis închiderea stadionului Monumental.
Haos la Buenos Aires, înainte de River - Boca
Autocarul celor de la Boca a fost atacat cu o ploaie de pietre de fanii lui River, în drumul din cartierul Puerto Madero spre stadionul Monumental, iar trei jucători au ajuns la spital, printre care și căpitanul Pablo Perez, care a suferit o leziune la cornee, din cauza cioburilor.
La sosirea autocarului la stadion, Carlos Tevez a avut de suferit după ce a inhalat și el spray lacrimogen folosit de forțele de ordine pentru dispersarea fanilor turbulenți. Medicii au intervenit imediat pentru a-i consulta pe jucătorii afectați. Unii dintre jucători au și vomitat în vestiare, din cauza gazelor lacrimogene.
El Superclasico a fost amânat şi ar trebui să se dispute în această seară, la 22:00, ora României. În turul de pe "Bombonera", Boca şi River au încheiat la egalitate, 2-2.
Etichete: boca juniors , river plate , incidente river boca , amanare river boca , finala libertadores
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...