Bicfalvi face furori în Rusia. A marcat a doua etapă la rând și e golgheterul echipei Ural
articol scris de Digi Sport18.03.2021, 23:43
Mijlocaşul român Eric Bicfalvi a marcat golul echipei Ural Ekaterinburg, surclasată cu scorul de 5-1 de Spartak Moscova, joi, în deplasare, într-o partidă din etapa a 23-a a campionatului de fotbal al Rusiei.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Internaţionalul român a înscris la 3-0 pentru gazde (min. 55), din penalty. Pentru Spartak au marcat Jordan Larsson (12, 57), Quincy Promes (26) şi Aleksandr Sobolev (45 - penalty, 90+8 - penalty).
Eric Bicfalvi e golgheterul celor de la Ural
Bicfalvi, în vârstă de 33 de ani, care este convocat la naţionala României pentru meciurile cu Macedonia de Nord, Germania şi Armenia, din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, a fost integralist şi a ajuns la 7 goluri înscrise în 18 partide în acest sezon.
În total, Bicfalvi are 10 goluri în 20 de meciuri oficiale pentru Ural. în acest sezon.
Zenit Sankt Petersburg se află pe primul loc, cu 48 puncte, urmată de Spartak Moscova, 44 puncte, ŢSKA Moscova, 40 puncte, Lokomotiv Moscova, 40 puncte. Ural se află pe locul 12 din 16 echipe, cu 26 de puncte.
- 6 selectii și un gol are Bicfalvi în echipa națională a României.
Etichete: eric bicfalvi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...