Benzema, un nou scandal! VIDEO ”Acest jucător nu mai are ce căuta în echipa Franței!” Ce gest a făcut
24.11.2015, 12:25Karim Benzema nu pare să aibă parte de liniște. După problemele cu justiția din Spania, din cauza conducerii autoturismului fără permis, și cu cea din Franța, unde a fost implicat într-un scandal de șantaj al colegului său de la națională Mathieu Valbuena, atacantul francez al lui Real Madrid are parte din nou de un episod ”turbulent”. Benzema este acuzat, nici mai mult, nici mai puțin, de lipsă de respect și defăimare a imnului Franței, ”La Marseillaise”.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Înaintea partidei dintre Real Madrid și Barcelona, scor 0-4, de sâmbătă, de pe Santiago Bernabeu, s-a intonat imnul Franței, în memoria victimelor atentatelor de la Paris, ținându-se și un moment de reculegere. Imaginile video îl arată pe atacant scuipând imediat după terminarea imnului, iar gestul i-a atras deja o mulțime de critici din Franța, unele chiar din partea unor politicieni importanți.
”E o jignire la adresa victimelor atentatului de la Paris”, susțin criticii săi. Nadine Morano, deputat european, membră a partidului lui Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, a cerut chiar excluderea de la echipa națională a starului de la Real Madrid. ”Karim Benzema nu mai are ce căuta la echipa națională a Franței! (...) Ce a făcut el e o insultă la adresa victimelor, a familiilor acestora și a întregii Națiuni. Fotbaliștii sunt modele pentru tineri și trebuie să fie un exemplu de comportament.
Am tolerat prea mult timp fluierăturile la adresa imnului pe stadioanele de fotbal. Trebuie o sancțiune fermă în cazul lui Benzema, care nu este demn de a mai purta culorile Franței. Să nu mai aud iar scuze pentru un fapt deloc scuzabil. Benzema trebuie exclus definitiv din națională!”, a scris Morano pe contul său de Facebook.
Karim Benzema plus jamais en Équipe de France !Avant le match Real Madrid - FC Barcelone, un émouvant hommage a été...
Posted by Nadine Morano on Monday, November 23, 2015
Apoi, primarul localității Beziers, Robert Menard, a publicat un mesaj similar pe contul personal de Twitter.
"Gestul lui Benzema este rușinos. Acest individ nu merita să ne îmbrace culorile", a comentat acesta.
"Cartonaș roșu pentru Benzema, care a insultat victimele atentatului de la Paris și a scuipat după Marseillaise. Este o rușine pentru tricoul albastru", a afirmat și politicianul Julien Odoul.
Benzema, un musulman practicant, nu este la prima ”abatere”. A mai fost criticat în trecut pentru faptul că nu cântă imnul Franței înaintea meciurilor în tricoul ”Cocoșului galic”.
Cu toate acestea, atacantul lui Real Madrid are o scuză. Faptul că fotbaliștii scuipă adesea nu reprezintă o noutate, iar Benzema nu e o excepție de la regulă. În plus, francezul a făcut-o la finalul imnului și a momentului solemn dedicat victimelor atentatelor de la Paris. Asta în timp ce se putea citi pe chipul său că a fost destul de afectat emoțional de acel moment.
Etichete: video , karim benzema , real madrid barcelona , sarkozy , imnul frantei , scuipat , afront , lipsa de respect , jignire , nadine morano
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...