Benfica are sub contract peste 100 de jucători
25.06.2013, 18:05Ghinionista acestui sezon, Benfica Lisabona, a pierdut toate cele trei trofee într-un interval de 10 zile, competiții pentru care se luptase pe durata unui an întreg.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Clubul "vulturilor" a perfectat deja 6 transferuri: Steven Vitoria, Mitrovic, Sulejmani, Djuricic, Lazar Markovic și Rojas, însă și-a dat seama că are o problemă din acest punct de vedere.
Publicația Abola a făcut calculele și concluzia a fost una incredibilă: Benfica are în total nu mai puțin de 103 jucători sub contract. Cifra a fost luată în considerare după analizarea lotului echipei mari, formației secunde și a jucătorilor împrumutați peste tot în lume, în preponderență în America de Sud, acolo unde Benfica își împarte cu FC Porto polul de influență.
Pentru a mai scăpa dintre aceștia, cărora trebuie să le plătească o sumă impresionantă pentru salarii, reprezentanții Benficăi au trecut la acțiuni. După cum anunță presa lusitană, la nu mai puțin de 15 jucători le vor fi reziliate contractele, iar alții 10 au fost puși pe lista de transferări.
Cele mai importante nume sunt Oscar Cardozo, aflat în conflict cu antrenorul Jorge Jesus, dar și Pablo Aimar și Rui Fonte. Lor li se poate adăuga Ezequiel Garay, dorit insistent de Manchester United.
Etichete: benfica , cardozo benfica , garay benfica , lot benfica , transferuri benfica , transferuri portugalia , juan jesus
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...