”Avem jucători care-și primesc salariile degeaba!” Șumudică, nervos și pe echipă și pe arbitri
25.12.2017, 11:30Marius Șumudică (46 de ani) a fost un car de nervi la finalul partidei pe care Kayserispor a pierdut-o acasă, contra celor de la Malatyaspor, scor 0-1. Tehnicianul român a răbufnit după meci și a dat vina pentru eșec și pe o parte dintre jucători, dar și pe arbitri.
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
”N-am spus până acum că suntem o echipă mică, mereu am spus ca suntem o echipă normală. Dacă ești o echipă mare, arbitrii vor conduce meciul normal, ca într-o zi obișnuită. Am preferat mereu arbitrii turci, dar mereu au luat decizii împotriva noastră.
Arbitrul n-a mai lăsat meciul să continue după ce adversarii au marcat, a fluierat direct finalul. Cu un arbitraj corect, puteam să fim lideri azi!”, a spus Șumudică, după meci.
Fostul antrenor al Astrei spune că are nevoie urgentă de doi-trei jucători, mai ales că nu este deloc mulțumit de unii dintre actualii fotbaliști.
”Mă așteptam să avem mai mulți fani la meci, dar asta este. Cât despre viitor, mai avem nevoie de două-trei transferuri. Avem câțiva jucători care-și primesc salariile fără să facă nimic. Nu este normal”, a mai spus Șumudică.
William de Amorim, Denis Alibec și Alex Ioniță se află pe lista de priorități a lui Șumudică, dar se pare că doar brazilianul are șanse de a ajunge iar sub comanda sa, mai ales că mijlocașul nu mai intră în vederile lui Dică și nici pe placul lui Becali nu mai este.
Etichete: marius sumudica , sumudica , sumudica jucatori , sumudica kayserispor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de...