"Aud că aş juca teatru şi se arată imagini vechi de 10 ani!". Şumudică, extrem de deranjat de ziariştii turci
06.12.2017, 18:04Marius Şumudică se apără după incidentele care au avut loc la finalul meciului câștigat luni seara de echipa sa, Kayserispor, 2-1 cu Alanyaspor.
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Oaspeții s-au impus cu un gol marcat în al treilea minut al prelungirilor, iar cei de la Alanyaspor nu au putut digera înfrângerea.
Imediat după meci a ieșit o bătaie generală, la care au participat jucătorii, dar și oficialii ambelor echipe. Gazdele au intrat în vestiarul echipei lui Șumudică, iar fostul tehnician al Astrei s-a ales cu o zgârietură, în apropiere de ochiul drept.
Ziariştii turci au acreditat ideea că Şumi ar fi instigat, aducând în sprijinul afirmaţiilor exemple din trecutul său. Tehnicianul consideră că personalitatea sa şi ceea ce a făcut în trecut nu reprezintă argumente pentru ce s-a întâmplat luni, când a fost victimă.
"Aud o mulţime de lucruri cum că aş juca teatru. Se face mişto de faptul că mă exteriorizez, am văzut că sunt ziarişti flămânzi să arate imagini cu mine vechi de 10 ani. Nu am venit aici să joc vreun teatru, aceasta este personalitatea mea. Mă exteriorizez pentru că îmi iubesc munca şi nimic nu mă poate schimba", a spus Şumudică, potrivit variantei în limba turcă a cunoscutului site goal.com.
Duminică, Kayserispor primeşte, pe teren propriu, vizita lui Beşiktaş, campioana în exerciţiu care a impresionat în acest sezon şi în Ligă. Elevii lui Senol Gunes au câştigat o grupă cu Monaco, Porto şi Leipzig, cu o etapă înainte de final. Şumudică a avut doar cuvinte de laudă la adresa rivalei şi a dezvăluit ce le-a transmis elevilor săi înainte de duelul din weekend.
"Beşiktaş e campioana şi are un lot excelent, dovadă că au câştigat grupa lor din Champions League. E antrenată de un antrenor foarte bun, unul dintre cei mai valoroşi din Turcia. Le-am spus băieţilor mei că nu avem nimic de pierdut, trebuie să evoluăm cât de bine putem, fără presiune", a mai spus antrenorul.
După 14 etape din Turcia, Kayserispor se află pe locul 5 în clasament, cu 26 de puncte (la egalitate cu locurile 3 şi 4, Fenerbahce şi Beşiktaş).
Etichete: sumudica , sumudica kayserispor , sumudica turci
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Actorul Hudson Meek, cunoscut mai ales din filmul „Baby Driver”, a murit după ce a căzut dintr-o...