Atacantul ratat de Dinamo, Vincent Janssen, este dorit de Manchester United şi PSG
04.04.2016, 13:27Vincent Janssen este noul nume propus de fotbalul olandez Europei. Atacantul lui AZ Alkmaar, care vara trecută putea ajunge la Dinamo, are un sezon excelent şi a intrat în atenţia lui Manchester United şi Paris St. Germain.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Jucătorul de 21 de ani face un campionat excelent. La sezonul de debut în Eredivise, Janssen a marcat 20 de goluri, iar prestaţiile sale i-au adus şi convocarea în naţionala Olandei, pentru care a evoluat în premieră, în amicalele cu Franţa şi Anglia. Mai mult decât atât, a reuşit să şi înscrie, pe Wembley.
În aceste condiţii, tânărul fotbalist era deja monitorizat atent de granzii din Olanda - Ajax, PSV Eindhoven şi Feyenoord -, dar cele trei cluburi trebuie să facă faţă concurenţei din străinătate.
Potrivit De Telegraaf, Manchester United, PSG şi Everton sunt printre echipele care şi-l doresc pe Janssen, iar reprezentanţii acestor cluburi au fost prezenţi la meciul din weekend dintre AZ şi PSV, pe care actuala campioană l-a câştigat cu 4-2, pentru a-l urmărit pe atacant.
Adus vara trecută din liga a doua olandeză, de la Almere City, Vincent Janssen are contract cu AZ Alkmaar până în 2019.
Etichete: dinamo , psg , manchester united , az alkmaar , vincent janssen , eredisivie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...