Arbitrul Wolfgang Stark le-a cerut scuze celor de la Borussia Dortmund
09.12.2012, 23:37Un arbitru german de top a făcut astăzi un gest care cu siguranţă va rămâne în memoria microbiştilor pentru multă vreme.
La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Wolfgang Stark (43 de ani), un obişnuit al partidelor de Liga Campionilor, l-a eliminat uşor pe fundaşul Marcel Schmelzer în partida Borussia Dortmund - Wolfsburg 2-3, în care a acordat şi două penalty-uri discutabile.
Stark i-a arătat cartonaşul roşu lui Schmelzer în minutul 35, la scorul de 1-0, iar decizia sa avea să influenţeze decisiv rezultatul final. Centralul a sancţionat un presupus henţ al jucătorului de la Dortmund, dar reluările au demonstrat că mingea l-a lovit în picior pe fotbalistul lui Jurgen Klopp. Drept urmare, cavalerul fluierului le-a cerut scuze celor de la Borussia pentru eroarea comisă.
"Îmi pare rău, am interpretat faza greşit. M-am uitat la reluare în vestiar, împreună cu observatorul de arbitri, acolo mi-am dat seama că am luat decizia eronată. În timpul meciului, mie mi s-a părut henţ clar, aşa că am dictat eliminarea şi penaltyul. Din păcate, asta nu trebuia să se întâmple, îmi cer scuze jucătorului eliminat", a spus Stark în presa nemţească.
Partida a fost câştigată cu 3-2 de Wolfsburg, care a marcat prin Diego (36 - pen.), Naldo (41) şi Dost (73). Borussia a punctat prin Reus (6) şi Blaszczykowski (61).
După meci, antrenorul galben-negrilor, Jurgen Klopp, a spus că "Schmelzer ar trebui să primească Premiul Nobel pentru Pace pentru modul sportiv în care a reacţionat". În viaţa de zi cu zi, Stark are meseria de bancher.
Etichete: wolfgang stark , stark dortmund , borussia dortmund wolfsburg 2-3 , dortmund schmelzer , marcel schmelzer
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Makaveli, pe numele său real Virgil Alexandru Zidaru, influencer și, mai nou, consilier parlamentar...