Arabii i-au găsit înlocuitor lui Cosmin Contra! Al-Ittihad, în discuții cu un fost antrenor din Premier League
articol scris de Digi Sport01.07.2022, 23:45
Cosmin Contra (46 de ani) a ratat câștigarea titlului de campion cu Al-Ittihad, deși formația sa avea un avans de 11 puncte la un moment dat.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Arabii i-au găsit înlocuitor lui Cosmin Contra! Al-Ittihad, în discuții cu un fost antrenor din Premier League
Sosit în luna august a anului trecut la Al-Ittihad, Cosmin Contra se pregătește să părăsească banca arabilor. Românul nu a reușit să îndeplinească principalul obiectiv al clubului, iar conducerea este decisă să aducă un nou antrenor.
Potrivit jurnalistului Santi Aouna, Al-Ittihad se află în discuții cu Nuno Espirito Santo, liber de contract din luna noiembrie a anului trecut. Antrenorul portughez a pregătit-o ultima dată pe Tottenham Hotspur, iar acum negociază venirea în Golf.
De-a lungul carierei sale de antrenor, Nuno Espirito Santo le-a mai condus de pe bancă pe Rio Ave, Valencia, FC Porto, Wolves și Tottenham.
- 27 de meciuri a stat Contra pe banca celor de la Al-Ittihad, timp în care a reușit să câștige în 18 rânduri, să facă cinci egaluri și să piardă de patru ori
Cosmin Contra, prima reacție după ce a pierdut titlul în Arabia Saudită
După ultima etapă, în care Ittihad a pierdut cu Al Batin și Hilal a câștigat cu Al-Faysaly, Cosmin Contra a transmis că pierderea titlului reprezintă o lecție pentru sezonul viitor și a ținut să le prezinte scuze fanilor.
”Îmi prezint scuzele în fața fanilor pentru pierderea titlului. Au fost alături de noi de-a lungul întregului sezon și ne-au susținut pentru a-și transforma speranțele în realitate. Ceea ce s-a întâmplat în acest sezon reprezintă o lecție de pe urma căreia vom beneficia în sezonul viitor.
Vom încerca să reparăm greșelile și să compensăm pentru pierderea titlului. Am avut ghinion. Am condus clasamentul multă timp, dar am ratat titlul pe ultima sută de metri”, a declarat Cosmin Contra, potrivit Kooora.
Al-Ittihad, o victorie în ultimele cinci meciuri
Echipa lui Cosmin Contra a pierdut titlul în special din cauza parcursului din ultimele cinci runde, în care a înregistrat o singură victorie, în penultima rundă, 3-1 cu Al-Ettifaq.
În acest intervail, Al-Ittihad a mai bifat două remize, 4-4 cu Al-Fateh și 0-0 cu Al Batin, și două înfrângeri, 1-3 cu Al-Hilal și 0-1 cu Al Taee.
Etichete: cosmin contra , al ittihad , nuno espirito santo , antrenor al-ittihad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...