Anunț surpriză din Turcia: ”Din iulie, la meciuri vor fi spectatori în tribune”
17.05.2020, 17:35Efectele pandemiei de coronavirus asupra competițiilor sportive încep să se apropie de final, Turcia fiind una dintre țările care vor relua campionatul în următoarele săptămâni.
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Nihat Ozdemir, președintele Federației de Fotbal din Turcia anunță că Superliga se va relua pe 12 iunie, iar unul dintre obiectivele forului este să permită accesul spectatorilor în stadioane, începând cu luna iulie.
Anunț surpriză din Turcia
”Obiectivul nostru este să încheiem sezonul pe teren, pentru a evita orice fel de controversă sau nemulțumire. Jucătorii și antrenorii vor fi testați frecvent în această perioadă, în care au început pregătirile. Dacă vor fi depistate cazuri pozitive, vor intra în carantină și vom continua demersurile pentru reluarea campionatului.
Sunt țări în care situația este mult mai rea decât în Turcia și se pregătesc de reluarea competițiilor. Inițial, ne dorim să începem meciurile fără spectatori, dar, poate, în iulie partidele se vor putea desfășura cu fani în tribune”, a declarat președintele Federației din Turcia, conform Corriere dello Sport.
Prima ligă din Turcia a fost suspendată la jumătatea lunii martie, după disputarea etapei a 26-a, iar termenul oferit de președintele Federației pentru reluarea competiției este 12 iunie.
Etichete: suporteri , superliga turcia , meciuri cu suporteri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rusia reprezintă o ameninţare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decât pentru apărare...